joi, 26 martie 2009

Feriţi-vă de Raiffeisen Bank


Este incredibil cum într-o perioadă de criză una dintre cele mai mari instituţii bancare din Ro habar nu au să se plieze în piaţă. Rigiditatea şi de ce nu incompetenţa vor duce probabil către rezultate concrete. Primele semne au şi început să apară - citeam în presa de specialitate că CA pe primele luni a scăzut spectaculos. Eu unul am să ocolesc această bancă şi am să sfătuiesc pe toată lumea să facă la fel.


Povestea de dragoste a început în urma cu fix 1 an. Atunci când eu şi soţia mea ne-am hotărât să ne cumpărăm o casă. Dezvoltatorul avea o linie de finanţare de la banca despre care facem vorbire. Prin urmare am apelat şi noi la miraculoasa finanţare. Greşeală mai mare probabil ae fi fost greu să facem.


Într-o primă fază am optat pentru o finanţare în franci elveţieni. Totul părea aranjat. În momentul în care am ajuns să semnăm contractul de credit acesta era in euro. De ce? Pentru simplu fapt că banca nu mai dădea credite în franci şi au considerat ei să treacă din oficiu euro. Fără să anunţe pe nimeni, fără să ne întrebe dacă nu cumva vrem să trecem pe lei. Buuuun. Apoi ne interesăm de plata anticipată, mai precis de comisionul pe care-l presupune o astfel de decizie. Aici ni s-a spus că la fiecare aniversare acest comision este zero. Ne-au minţit privindu-ne în ochi. Comisionul este zero doar petru 20% din suma rambursată pentru diferenţa rămasă comisionul este de 5%.


Bun trecând şi peste acest aspect, uşor traumatizaţi, eu şi soţia mea apelăm din nou la mirobolanta bancă. De această dată speţa este următoarea.


Noi am împrumutat 64754,89 euro conform contractului. Banca a virat 35% din valoarea apartamentului către dezvoltator respectiv28331,7 euro. Şi au mai ramas de virat 40% respectiv 34537,13 euro.


De cealaltă parte noi, viitorii proprietari din Răsărit de Soare, am constituit un grup de dialog cu dezvoltatorul pentru a obţine unele facilităţi de la dezvoltator ţinând cont de contextul macro-economicactual. Aşa s-a născut ideea virării către dezvoltator a sumei care să reprezinte 95% din valoarea apartamentului fapt care ar conduce la o ieftinire a bunului achiziţionat cu 10%. În acest fel apartamentul nostru nu va fi afectat de scăderile de preţ de pe segmentul imobiliar, scaderi generate de criza financiară internaţională. Ţin să fac precizarea că Blocul despre care vorbim este terminat, se lucrează la finisaje, deci nu exista riscul ca dezvoltatorul să ia banii şi să nu finalizeze construcţia. Mai mult decât atât dezvoltatorul are conturile deschise la Raiffeisen ceea ce cred ca reprezenta o bonitate in discuţia pe care urma să o avem cu banca. Apartamentul nostru costa împreună cu parcarea 87000 de euro. Noi am achitat din fonduri proprii 25%,raiffeisen a virat anul trecut în iunie 35% către dezvoltator şi ar urma ca pe 30 septembrie, data de finalizare a proiectului să mai vireze 40%. Noi am cerut ca aceşti 40% să fie defalcaţi în 35% pe care să-i vireze acum şi 5% în momentul semnării contractului de vânzare cumpărare adică la sfârşitul lunii septembrie.


Răspunsul băncii


Vorbim de un produs Solutie Integrata (un produs unic in piata la vremea aceea) ce
presupunea un credit ipotecar cu gaj pe bun viitor. Ca sa raspund la propunerea dvs in mod punctual , trebuie sa va spun ca nu se poate realiza. O data pentru ca vorbim de un produs specific cu o structura de tranzactie clara si a doua oara pentru ca imobilul in discutie nu e
finalizat complet , trebuie sa fie finisat si gata de intabulare.


Repet. Dacă ar fi să definesc Raiffeisen în câteva cuvinte acestea ar fi - incompetenţă, birocraţie, minciună şi lipsă de respect.

6 comentarii:

Georgi spunea...

Ultima fraza este foarte "accurate"! Sunt niste mincinosi incompetenti, am avut si eu niste experiente neplacute cu ei, din fericire doar la nivel de discutii, nu am facut afaceri cu ei!

Stelian Muscalu spunea...

ei tu ai fost cu o idee mai isteata decat noi

Georgi spunea...

:)
by the way! sorry, este vina mea (am adugat acum la postul cu leapsa pe care ti-am pasat-o...)dar era vorba despre PRIMA masina, excursie, amintire...etc..sorry, dar trebuie sa refaci leapsa! Asteptam cu interes raspunsurile tale!! Scuze din nou, iti raman datoare :)

Anonim spunea...

Mie nu mi-au dat un credit de 3000 euro pentru ca nu aveam la timpul ala telefon mobil pe numele meu sau telefon fix acasa.Te inteleg perfect

Stelian Muscalu spunea...

cred ca ar trebui sa apar mai multi oameni care sa scrie despre aceasta banca. toti oamenii cu care vorbesc imi spun ca au avut probleme cu RZB

Sanda spunea...

Eu sunt (inca) un client marunt si multumit al bancii.

Asta pentru ca am vrut sa fiu unul 'mare' si m-am lovit de procedura de deschidere de cont pentru persoane juridice!

Am renuntat din prima clipa, m-am dus la usa urmatoare, adica alta banca, si mi-am rezolvat problema in 5 minute, cat a durat sa completez o cerere.

Asa ca am ramas client marunt la ei si mi-am largit orizontul. Cum zicea bunica: nu pune toti banii in aceeasi banca!

Eu ma minunez de altceva: Raiffeisen are cele mai mari dobanzi si comisioane, cum ati picat in plasa lor???