vineri, 30 iulie 2010

Cum ne calculam DDA-urile (Drepturile de Autor)

Normele la Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea Codului fiscal avantajeaza pe cei care nu obtin lunar venituri, datorita posibilitatii de a le cumula, care creaza posibilitatea depasirii plafonului de 5 salarii medii pentru care se platesc contributiile - a explicat pentru HotNews.ro consultantul Gabriel Sincu, partener la firma de consultanta fiscala Mazars.

Pe scurt, avantajul veniturilor periodice este creat implicit de prevederea care plafoneaza plata contributiilor la baza de calcul - 5 salarii medii brute pe economie. Cu ajutorul consultantului Gabriel Sincu, am realizat cateva exemple de calcul al cuantumului net si contributiilor care vor fi platite.

Exemplul 1: pentru venituri din drepturi de proprietate intelectuala, realizate lunar, de 3.000 de lei - venit brut.

Potrivit normelor, pentru aflarea cuantumului net, se scad din venitul brut cheltuielile deductibile - in exemplul nostru, 20% in sistem forfetar, adica 600 lei. Asadar, cuantumul net la care se refera Normele este cel de 2400 de lei. La aceasta suma se aplica procentele de plata a contributiilor individuale: CAS 10,5%, CASS 5,5%, somaj 0,5%: in total, 16,5%, adica 396 lei.
Pe de alta parte, din venitul brut de 3.000 de lei platitorul retine 10% - impozit, adica beneficiarul a primit de la platitor 2700 lei. Pentru a afla cu cat ramane efectiv beneficiarul, se scad contributiile de 396 lei din cei 2700: rezultatul este 2304 lei.
La sfarsitul anului, beneficiarul are asadar venitul net de 2304X12 = 27.648 lei. La aceasta suma se aplica apoi impozitul de 6%.

Exemplul 2: pentru venituri din drepturi de proprietate intelectuala, obtinute o data la 3 luni, de 9.000 de lei - venit brut.

Potrivit normelor: cuantumul net in momentul declararii, la prima incasare a veniturilor in anul respectiv, este de: 9.000 lei - 20% = 7.200 lei. La aceasta suma se aplica procentele de plata a contributiilor individuale, de 16,5% (in total) adica 1188.
Pe de alta parte, din venitul brut de 9.000 de lei platitorul retine 10% - impozit, adica beneficiarul a primit de la platitor 8100 lei. Pentru a afla cu cat ramane efectiv beneficiarul, se scad contributiile de 1188 lei din cei 8100: rezultatul este 6912 lei. Dupa alte trei luni, beneficiarul obtine din nou 9.000 lei - venit brut. \
Cuantumul net este din nou 7.200 lei. Potrivit normelor, cuantumul net trebuie calculat anual pentru veniturile periodice, asadar 7.200 + 7200 = 14.400. Aceasta suma depasteste plafonul de 5 salarii medii brute pe economie (1836x5= 9180 lei), prin urmare nu se platesc contributii decat pentru diferenta care a ramas pana la 9180 lei: adica 9180 - 7200 = 1980 lei. Beneficiarul va plati de aceasta data procentele de plata a contributiilor individuale, de 16,5% (in total) 326,7 lei.
Pe de alta parte, din venitul brut de 9.000 de lei platitorul retine 10% - impozit, adica beneficiarul a primit de la platitor 8100 lei. Pentru a afla cu cat ramane efectiv beneficiarul, se scad contributiile de 326,7 lei din cei 8100. Rezultatul este 7777,3 lei.
Mai mult, daca el mai obtine inca de 2 ori (pentru urmatoarele 6, respectiv 9 luni) venituri brute de 9.000 de lei, dat fiind ca deja cuantumul net insumat al veniturilor a depasit plafonul de 9180 lei, beneficiarul nu mai plateste contributiile individuale. Singura suma care se scade este retinerea de 10% la sursa. Asadar, la sfarsitul anului, acesta va avea venitul net de: 6912 lei + 7777,3 lei + 8100 lei + 8100 lei = 30.998,3 lei. La aceasta suma se aplica apoi impozitul de 6%.Comparand cu Exemplul 1, la acelasi venit brut, beneficiarul din exemplu 2 va avea la sfarsitul anului un venit net cu peste 2.000 de lei mai mare.

joi, 29 iulie 2010

Brandul de tara ... covorul sub care guvernantii ascund mizeria din Romania

Controversat, analizat si in cele din urma blamat... vorbim despre brandul de ţară. Romania capatase unul chiar anul trecut. 1,5 milioane de euro. Atat a costat. Nici nu mai conteaza cum suna pentru ca nu mai este. Astazi avem un altul. Probabil la anu' daca mai apare o initiativa de acest gen ministrul Udrea ne va face cadou un nou brand de tara... si uite asa milioanele de euro pleaca in excursie, in fiecare an, de la bugetul de stat la baietii destepti ... de aceasta data din turism. Nu am o extraordinara cultura economica, dar bunul simt (ma scuzati pentru termenii abstracti) imi spune ca un brand se consolideaza in ani... si nu prin campanii media ci prin realitatile de la fata locului. In cazul nostru nu prin imaginile photoshopate, aranjate, colorate care urmeaza sa apara la tv sau prin diferite pliante ci prin servicii de calitate, infrastructura normala si in cele din urma prin peisajele promise. Pai nici nu putem sa vorbim despre calitatea infrastructurii pentru ca ea nu exista. Cat despre servicii... am ramas consternat citind patanaia unor turisti pe litoralul romanesc.

"M-am intors ieri de la mare. De la marea noastra cea neagra, care tinde sa fie din ce in ce mai neagra si la propriu si la figurat. De cand am venit ma tot intreb de ce in fiecare an cred ca lucrurile se vor schimba, ca agentii economici au avut timp sa invete ce e acela turism, respect si ca notiunea de client chiar exista.
Sunt dezamagita de traficul infernal, de calitatea turistilor din ce in ce mai colorati, mai zgomotosi si mai indecenti, de plajele din ce in ce mai murdare, de lipsa cosurilor de gunoi, dar ce m-a scos din minti a fost nesimtirea celor care spun ca ofera servicii. De la simplul fapt ca un sezlong costa intre 15 si 30 de ron, la cazarea care in Vama Veche ajungea sambata seara la 200 de lei pentru o chicineta, de la faptul ca trebuie sa astepti 1 ora si jumatate pentru o pizza, pana la nesimtirea si agesivitatea cu care esti tratat daca spui ca ceva nu iti place.
Nu credeam ca asa ceva se poate intampla. Nu pot sa cred ca un turist al litoralului romanesc poate sa fie amenintat, imbrancit, agresat pentru o salata. Am ajuns la Terasa Tia din statiunea Eforie Nord duminica seara. Eram 7 persoane adulte si 2 minori. Am ales acel local pentru ca ne-a tentat privelistea terasei. A intrat prietenul meu sa intrebe daca sunt locuri sus: “De unde sa stiu eu, du-te si vezi”, ii spune un chelner. A trecut cu vederea si a urcat, in timp ce noi il asteptam jos: “Voi de acolo, blocati intrarea, iesiti de pe tearasa”, ne-a atentionat o domnisoara de la bar. Degeaba i-am explicat sa vrem sa mancam la ei si ca avem pe cineva sus care cauta loc, ne-a impins spre iesire. Nu am gasit locuri sus asa ca i-am rugat sa uneasca doua mese: “Da’ ce, nu puteti sa stati la doua mese separate?”, ne intreaba suparata o alta domnisoara. Cred ca eram intr-o stare foarte calma si ne simteam prea bine, altfel nu imi explic de ce nu am luat in considerare toate aceste “semne”.
Au unit mesele si ne-am asezat. Sa comandan. Ne uitam in meniu, ne alegem atat bautura cat si mancare si facem semn ospatarului: “Pai, o limon…” “N-avem limonada”. Bine, atunci bere rece…”, “Nu avem bere rece, acum am bagat-o in frigider”… Repet, acum cand scriu aceste randuri stau sa ma intreb de ce nu ne-am ridicat sa plecam, evitam ceea ce a urmat.
Scandalul a pornit de la o salata bulgareasca. Prietena mea a vrut o salata bulgareasca. Mare greseala. I-au adus un castronel de maxim 200 de grame. Ne-am uitat socati, salata bulgareasca vine intr-un bol mare, cu o sumedenie de ingrediente si este fel principal de mancare. I-a intins chelnerului salata inapoi si i-a spus ca o refuza, ca asta nu e salata bulgareasca, este cel mult o garnitura. Chelnerul a inceput sa riposteze: “Doamna, dar ce o sa zica patronul? Ati comandat salata, v-am adus salata”. Ca sa nu il puna in incurcatura, prietena mea a luat castronasul si s-a dus la bar unde era un domn care parea ca este un fel de sef de sala. I-a explicat pe un ton normal, relaxat, ca isi doareste altceva si ca refuza acea salata. S-a intors la masa rosie si tremurand: “Mi-a spus ca nu are ce sa faca pentru ca un kilogram de rosii este 8 lei”. Am inceput sa radem de ea, desi stiam clar ca nu e corect ce i se intampla. Am luat meniul sa mai uit ce gramaj este trecut in dreptul salatei. Surpriza, nu era trecut nimic. Doar pretul scris cu creionul: 9 lei.
Prietenul meu a luat meniul si s-a dus din nou la personajul de la bar. I-a explicat si el ca in meniu nu exista gramaj, ca asa ceva nu se face. S-a intors nervos, m-a luat de mana si ne-a spus: “Plecam. M-a intrebat daca vreau sa mor aici, la el pe terasa. Platim bauturile si plecam”. In momentul in care ne-am ridicat toti a inceput scandalul. Domnul de la bar l-a luat de gat pe prietenul meu si l-a trantit pe o masa. Am sarit sa ii luam apararea, tipand sa ne aduca odata nota sa platim si sa plecam. Au aparut in jurul nostru, pe terasa, tot felul de baieti ciudati, care au inceput sa ne imbranceasca si sa ne tina pe loc. Eu tipam dupa nota care nu mai venea. Intre timp una dintre prietene a sunat la politie, prietenul meu scapat din stransoare a sunat si el la politie. In acel moment i s-a spus: “Ce faci ma, chemi politia? Hai ba la baie sa rezolvam noi treburile pana vine politia. Ma doare in … de politia voastra si de amenzi, si de plangeri. Unde lucrati voi, ma nenorocitilor? Un telefon dau si nu mai lucrati de maine, ma auzi! Vai de capul vostru ce va fac!”
Tipam in continuare dupa nota de plata. Prietenul meu a mai primit o runda de amentintari, imbranceli, strangeri de gat si degete in ochi. Celalalt prieten, care isi tinea fata de mana, era sicanat si amenintat, doar, doar se enerveaza cineva si se da primul pumn. Nu s-a dat niciun pumn. Desi eram inconjurati de ciudati agresivi, nu am fost batuti.
A venit nota, am platit si am fost intrebati de un chelner cine plateste pentru mancare, ce face cu mancarea de care noi oricum nu ne atinsesem. Prietena cu salata m-a strans de mana si mi-a spus sa tac. Mi-a spus ca a venit cineva la ea si i-a spus ca daca nu mananca salata o omoara.
In acest timp prietenul meu era intins pe o masa, cu 7, 8 tineri necunoscuti si violenti peste el. Am sarit sa il apar, desi nu am mai mult de 1.55. Am fost luata pe sus si imobilizata de un baiat care nu cred ca avea mai mult de 17 ani. L-am intrebat de ce ma tine si mi-a spus sa tac ca stie el mai bine. Trecusera deja mai mult de 5 minute, dar politia nu a aparut. Am iesit toti 8 de pe terasa pentru ca prietenul meu era tras de cap si de camasa afara. In fata terasei era lume ca la circ, care mai de care sa filmeze si sa faca poze. Nu, nu a sarit nimeni. Nu, nu a venit nimeni sa ne intrebe daca suntem bine. Am si acum in cap cuvintele sefului de sala cand i-a dat drumul prietenului meu: “Iti rup picioarele, te omor cu mainile mele, nu mai iesiti vii din statiune nici tu, nici nevasta-ta”.
Ne-am strans toti 50 de metri mai departe, asteptand politia, care a venit cam in 10 – 12 minute. Prietenul meu s-a dus cu ei pe terasa si, in timp ce vorbea cu seful de sala, a venit un tip care l-a luat pe sus si vroia sa il scoata afara. Toate astea de fata cu politia. Am aflat intr-un final ca aceste cazuri sunt frecvente, ” in fiecare zi, dar nu avem ce face, nimic nu ii sperie. Cred ca sunt mana in mana cu cineva de sus, cu mafia. In plus asa e justitia in Romania”, a concluzionat unul dintre politisti.
Ne-am speriat ingrozitor, tremuram si nu imi venea sa cred. Ma intreb inca o data pentru ce. Pentru ce suntem tratati ca niste animale, pentru ce inghitim toate mizeriile astea? Politistii ne-au spus ca il amendeaza pentru perturbarea linistii publice, amenda intre 200 si 10.000 de lei, si ne-au urat o seara frumoasa. A doua zi am depus plangere. Dar la ce bun?
Autor: Gabriela"
SURSA

Prin urmare despre ce brand de tara vorbim aici? Investiti oameni buni banii in salariile politistilor care pot apara turistii de astfel de evenimente, investiti oameni buni in infrastructura si pe urma iesiti sa va laudati cu un brand de tara. Pana nu veti face acest lucru... brandul de tara va fi covorul sub care ascundeti mizeria din Romania.

"Explore the Carpathian Garden"!

Pazea, (re)vine peste noi brandul de tara!!!

Umflat cu pompa tocmai de la Shanghai si incarcat pe traseu cu tupeul, prostia si hotia politicianista mioritica, brandul de tara navaleste peste imaginea reala a Romaniei acoperind-o cu un strat gros de mistificari si aiureli tembele. Politrucii nostri, ocupati full-time cu agoniseala personala si doar ca hobby cu guvernarea, nadajduiesc ca tsunami-ul de turisti oligofreni care ar pune botul la o asa de neroada facatura sa ne lase in ograda tone nu de noroi ci de euroi. Dupa care ei, smecherii, sa se repeada cu ‘motopompele’ lor si ale gastilor lor ca sa sifoneze off-road firfireii spre conturile lor off-shore largi si incapatoare cat canalele Dunare-Marea Neagra si Bastroe la un loc. Pe care le-au construit din timp, in 20 de ani de regularizari, desecari, drenaje si alte inginerii financiare cu risc 0 de inec pentru “baietii destepti”.

Nici nu mai conteaza ca brandul de tara n-are nicio legatura cu tara! Tara-i de fapt ograda lor. Curtea lor din dos unde-si fac treburile cum ii taie capul si cum le vine cheful. Cine nu si-a tras inca teava la privata, baga vidanja.

De fapt brandul real de tara e politicianul roman. De toate culorile! El troneaza in varful lantului trofic din jungla romaneasca. El e cel care pastoreste iadul ‘eco’ – de la balastierele care au hartanit cursurile de apa, prin gabioanele care au schimonosit malurile, prin fondurile de vanatoare unde e macelarita fauna, pana la gaterele care au tocat, toaca si vor toca padurile romanesti. De-acolo, de sus, toate au luat-o deja la vale. Cu tara, cu popor, cu catzel si cu purcel. Acum nu ne mai tin piept nici barajele, nici centurile de siguranta si nici pampersii FMI sau UE. Suntem toti o zeama si-un pamant. Dusi pe copca in Romania PET-oreasca! Un namol puturos, o clisa fetida, un borhot sinistru. "Piciorul de plai si gura de rai" s-au metamorfozat intr-o cloaca cu fecale revarsate care-ti muta nasul din loc, iti impaienjeneste ochii, iti intoarce stomacul pe dos si-ti inmoaie genunchii. Si totusi cativa nesatui se incordeaza sa-si mai faca din tarisoara bici!

Dar cine are decenta, onestitatea sau curajul sa arate lumii adevaratul brand de tara al Romaniei!? Mai bine punem de-o manea si-o alba-neagra pentru strainezi, poate cu iuteala noastra de mana si nebagarea lor de seama le usuram portofelu’ de marafeti. Ca s-o mai taraim de azi pe maine. Sau macar pana pe-nserat. Nu-i misto asa? Hai pa! Ne vedem pe Dorobanti. Sau in Bamboo, ca suna mai 'eco'...

miercuri, 28 iulie 2010

Pe cine a suparat Cristi Tabara?


Citesc zilele acestea in presa un articol "senzational"... Cristi Tabara a violat o fetita de 12 ani. Pe langa titlurile oribile date de Libertatea, subiectul in sine mi se pare unul deplasat. Am stat si m-am gandit cine si de ce ar vrea sa faca o asemenea mizerie. Scenariile sunt multiple - plecand de la postul de director de programe din TVR ravnit de o multime de reprezentanti ai clientelei politice pana la o razbunare a unei individe labile psihic. Oricum totul se reduce la un scenariu.

Aseara a venit si comunicatul Parchetului care spune că “purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 nu a confirmat existenţa pe rolul acestei unităţi de parchet a respectivei cauze, întrucât nu a fost înregistrată această cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2, iar la numărul de dosar indicat în articolul de presă figurează o altă cauză având alt obiect şi alte părţi”.
Concret, Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă existenţa unei plângeri în acest caz, dar infirmă existenţa unui dosar penal. „Prin urmare, existenţa unei plângeri nu echivalează cu existenţa infracţiunii reclamate de persoana care a sesizat organele judiciare. Scopul actelor premergătoare este, potrivit normelor procesual penale, tocmai stabilirea existenţei sau inexistenţei aspectelor pentru care o persoană a sesizat organele judiciare”, precizează sursa citată.

Prin urmare cine are interesul sa-l denigreze pe Cristi Tabara? Este foarte probabil ca raspunsul la aceasta intrebare sa nu-l primim niciodata.

marți, 27 iulie 2010

Administrarea blocurilor, ultimul „refugiu” al profiturilor din imobiliare

Paravan pentru dezvoltatorii cu probleme
Dezvoltatorii rezidenţiali care şi-au intabulat proprietăţile, dar au ră­mas cu mai mult de jumătate ne­vândute, au majoritatea voturilor în asociaţiile de proprietari. Există mul­te situaţii în care aceştia au ales să gestioneze ansamblul rezidenţial cu propria firmă de administrare.În principiu, aceasta nu ar trebui să fie neapărat o problemă. „Proble­ma apare însă atunci când apartamentul are multe defecţiuni sau vi­cii ascunse, care ar trebui să fie re­me­diate de dezvoltator, fiind în peri­oada de garanţie. Nu se întâmplă însă aşa. Dacă dezvoltatorul şi-a fă­cut firmă de administrare, costurile cu remedierile sunt trecute uşor şi eşalonat pe listele de întreţinere. Cu alte cuvinte, cumpărătorul, împovă­rat deja cu ratele la bănci şi cheltuielile de început cu mutarea, mai plă­teşte o dată pentru remedieri”, a afirmat directorul unei firme de ad­ministrare care a ţinut să-şi păstreze anonimatul. Asta este explicaţia pentru care mulţi dintre cei care se mu­tă într-un apartament nou se înfioa­ră când văd cât au de plătit la între­ţinere. „Dezvoltatorii profită de lipsa de cunoştinţe în domeniu a proprie­tarilor. Oricum, toţi dezvoltatorii sunt obligaţi să cedeze această activi­tate în doi-trei ani de la constituirea asociaţiei de proprietari. Iar dacă şi-au făcut firme de administrare, nu le-au făcut pentru viitor, ci strict pentru ansamblul dezvoltat de ei”, sus­ţine Ottavio Şerbănescu.
cititi mai multe in Saptamana Financiara

Stateam si ma uitam la ce se intampla in cartierul nostru... in Rasarit de Soare, si observam ca dincolo de toate problemele, unele mai mari altele mai mici, legate de constructia in sine... cea mai grava deficienta este cea de comunicare... iar cea mai mare problema aparuta este lipsa bunului simt. Exista o firma care ne administreaza, Quadra Place Management in care actionar principal este dezvoltatorul, si care are senzatia, falsa dealtfel, ca este stapana cartierului. Si mai exista o firma care a construit acel cartier si care deasemenea are senzatia ca totul i se cuvine. Din acest motiv dezvoltatorul a crezut ca i se cuvine conducerea Asociatiei de Proprietari. . Fiindca da, desi pare greu de crezut, asociatia de proprietari din cartierul Rasarit de Soare nu apartine proprietarilor ci apartine dezvoltatorului.

Acum lasand la oparte problemele despre care am tot vorbit in posturile anterioare, incerc sa-mi imaginez un scenariu dintr-o lume civilizata. El suna cam asa:
Reprezentantii Conargului, firma dezvoltatoare, ar avea bunul simt si s-ar supune votului unanim al proprietarilor care-si doresc Asociatia. In acest moment toti cei care au platit sume imense, uneori chiar nejustificat de mari, pentru proprietatile lor ar simti ca au controlul in cartier si nu ca sunt tolerati in propriile case...asa cum se intampla astazi. Apoi deficientele de comunicare, in mod natural, s-ar rezolva. Reprezentantii Asociatiei, care ar locui in cartier, ar avea tot interesul sa comunice cu firma care administreaza. (In prezent membrii comitetului executiv al Asociatiei de Proprietari din RDS nu locuiesc in cartier. Pur si simplu ei nu au de unde sa stie care sunt problemele cu care se confrunta oamenii din RDS si chiar daca le afla nu au niciun interes sa le rezolve fiindca nu-i afecteaza in mod direct.) Revenind la ideea initiala... la comunicare. In acel moment inclusiv firma de management si-ar da silinta sa performeze dorindu-si reinoirea contractului. Iata cum un scenariu de bun simt ar pune capat disensiunilor si tensiunilor dintr-un cartier rezidential.

Ce se intampla in realitate:
In conditiile actuale, in care Asociatia de Proprietari este aservita dezvoltatorului si implicit firmei de administrare... contractul de management va fi prelungit chiar si in conditiile unui management defectuos.

Exista o reclama la tv care spunea ca: Romania va creste prin bun simt si responsabilitate... avem nevoie de bun simt in Rasarit de Soare... si de muuulta responsabilitate.

luni, 26 iulie 2010

In Romania nimic nu se schimba...

Vorbeam despre afacerile cu lemn, nu v-am spus, inca, nimic despre cifre si despre cat sunt de banoase aceste "invarteli". Ele pot sa aduca unei bande micute detinatoare a unui singur TAF undeva la 2500-3000 de lei/zi. Inmultiti cu 30 de zile ca sa vedeti venitul unei gasti formata din 3-4 oameni. 90.000 de lei lunar. Evident ca din sumele acestea sunt, prin cota parte, remunerati si politisti, procurorii si judecatorii.
Bun, revenind. Ma documentam sa vad daca acest fenomen este unul nou, unul postdecembrist... si iata ce am gasit:
"Daca s-ar publica numele acestor bravi colaboratori ai despuierii muntilor, daca s-ar face pomelnicul acestor mediatori ai despaduririlor, s-ar vedea cum defileaza, intr-o nobila armonie de interese toata protipendada politicii romanesti"
atentie... extras din "Curentul" - anul de gratie 1935, un articol scris de Pamfil Seicaru

Semn ca in Romania nimic nu se schimba... totul se perfectioneaza. Acum nu se mai taie cu topoarele se folosesc drujbe, nu se mai aduc bustenii de pe munti cu caii se folosesc TAF-uri, nu se mai transporta cu carute ci cu vehicule grele.... rezultatul?... dezastrul capata forme apocaliptice.

SCUZE PENTRU ABSENTA


Am trecut printr-o perioada extrem de aglomerata, cu foarte multe proiecte personale, familiare si profesionale. Din aceasta cauza, probabil, o parte dintre voi mi-ati simtit absenta aici. Probabil ca si aceasta saptamana o sa fie destul de aglomerata ... insa vad la orizont si momente de linishte... ca bonus in acele momente promit sa incarc o serie de filmulete din ultima deplasare. Pe langa peisajele minunate pe care am reusit sa le prindem pe caseta o sa vedeti si modul in care opereaza hotii de lemne.

Intr-o alta ordine de idei, in acest we am fost la un gratar aproape de barajul Vidraru. In timp ce parcurgeam pasii spre festinul proteic, am numarat 26 de camioane care transportau busteni. Busteni mari cu varste de peste 100 de ani. Probabil ca in urma cu 2-3 saptamani aceste camioane ar fi trecut pe langa mine fara sa-mi spuna nimic, astazi insa cand am aflat cat se fura si mai ales ce efecte au despaduririle am privit acele camioane cu alti ochi. Este posibil ca o parte dintre ele sa fie cu acte in regula... insa exista o vorba printre "cunoscatori" care spune ca la fiecare TAF (transport auto forestier) inregistrat cu acte in regula ... exista cel putin un alt vehicul care actioneaza in ilegalitate.

Promit sa revin.

sâmbătă, 17 iulie 2010

MASACRU IN PADURILE ROMANIEI

M-am intors noaptea trecuta dintr-o deplasare prin zonele forestiere fierbinti din Romania. 2500 de km parcursi in 5 zile, din care aproximativ 500 pe drumuri forestiere, zeci de pagini de agenda cu numere de telefon ale calauzelor din diferite zone, peste 8 ore de filmari pe casete normale si 2 ore de filmari cu camera ascunsa... asta este rezultatul unei incursiuni in Moldova si Harghita. M-am ingrozit de ce am vazut si mai ales de ceea ce am auzit. Acum am sa postez cateva fotografii, urmand sa revin cu detalii pe subiect.

luni, 12 iulie 2010

BATALIA PENTRU CUPA

Inaintea finalei Cupei Mondiale, fortele de ordine au avut parte de un episod neasteptat: un suporter a reusit sa patrunda pe gazon si a ajuns, in fuga, langa trofeu.
Intrusul a incercat sa acopere Cupa cu o sapca, insa nu a mai apucat, fiind imobilizat imediat de fortele de ordine

duminică, 11 iulie 2010

sâmbătă, 10 iulie 2010

BIROU IKEA - SUPER OFERTA






350 RON
Dimensiuni produs asamblat
Latime : 120cm
Adancime : 120cm
Inaltimea ansamblului : 166cm
Sarcina maxima : 30 kg
LINK IKEA - http://www.ikea.ro/ro/Produse/0/344/0/MIKAEL.htm#
CONTACT
tel: 0722.896.645 / 0746.256.614
stelianmuscalu@yahoo.com

vineri, 9 iulie 2010

OLANDA campioana mondiala?

După ce şi pronosticul de miercuri s-a adeverit, Spania eliminând Germania în semifinalele competiţiei, celebra moluscă a dat verdictul şi pentru finala Campionatului Mondial de fotbal din Africa de Sud, Ca de fiecare dată, Paul a fost pusă în faţa a două cutii din plastic, ornate cu drapelurile echipelor, iar caracatiţa a prezis că Olanda va fi câştigătoarea campionatului. Până în prezent, niciuna dintre cele două ţări finaliste, Spania şi Olanda, nu au câştigat vreodată CM.

Daca ar fi sa ma intrebati pe mine... as spune asa - daca Spania va juca asa cum a jucat cu Germania ea o sa fie campioana mondiala. Acum ramane de vazut cine este mai tare... caracatita Paul sau Nostradamusul Stelian :-)

joi, 8 iulie 2010

Are balta ... braconieri

SAMBATA LA REPORTER SPECIAL - ANTENA 3 DE LA ORA 17:05

miercuri, 7 iulie 2010

Pupincurismul revine la TVR


Alexandru Lăzescu, noul preşedinte-director general al TVR, spunea într-un interviu acordat Mediafax că Televiziunea Română va intra "în normalitate" în relaţia cu Traian Băsescu, însă nu va deveni trompeta nimănui. Totodată, Traian Băsescu l-a felicitat, la telefon, pe Alexandru Lăzescu, după ce a fost validat în Comisiile de Cultură ca membru al CA al TVR.

... cum niciun serviciu nu este gratis pe lumea asta, mai ales intr-o economie de piata... limba lui Lazescu trebuie sa intre adanc in trompa lui Eustache. Asa ca Basescu si-a anuntat prezenta la TVR joi seara de la ora 21. Deci ca sa fim si mai clari... nu s-a uscat inca cerneala pe hartia de numirea a individului asta in functia de presedinte - director general al TVR ca s-a si transformat in trompeta prezidentiala.
Morarule nu mai esti singur... ti-a mai venit un prieten la fel de umil si servil ca si tine.

SPANIA MERGE IN FINALA


Caracatiţa Paul, care până acum a făcut predicţii corecte la toate meciurile Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud, a ales câştigătoarea semifinalei dintre Spania şi Germania, aşa că ibericii vor fi câştigători.

Caracatiţa se află într-un acvariu la Oberhausen şi are un întreg ritual în urma căruia a ales câştigătoarea meciului ce îl vor disputa Spania şi Germania. Ea a oscilat o vreme în faţa steagurilor celor două reprezentative, apoi a ales drapelul Spaniei.

PERLE DE LA BAC

1) "Autorul a pus virgula în acel loc ca să fie propozitia frumoasă şi plină de farmec"
2) "Tema discuţiei este o conversaţie"
3)"Tema acestei discuţii este reprezentată de un monolog interior care îl au personajele ântre ele şi care este lung"
4) "Omu-i bun de omenie, toată lumea ŞTIE, ŞTIE!"
5)"Omenia este a oamenilor aşa cum lătratul este al câinelui"
6)"Fapta bună laudă pe om. Dar la omul lăudat să nu te duci cu sacul"
7)"Omenia ajuta la revigorarea sufletului şi calmează trupul"
8)"Când Dumnezeu a coborat pe pământ, a spus oamenilor: "Aveţi grijă să aveţi omenie că de altfel ... vă trimit iar potop şi iar plângeţi"."
9) "Harap alb nu ştia prea multe dar ştia că e alb"
10)"Cuvântul harap înseamnă ţigan dar rivalizează cu prenumele sau: Alb"
11)"Şi-am încălecat pe-un cal şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi"
12)"Harab Alb era îndrăgostit de Frumoasa Adormita, fiica împăratului care a muşcat din mărul stricat"
13)"Lui Gerila îi era frig şi lui Ochilă i se zicea aşa pentru că era ochios"
14)"Ion Creangă era plictisit şi scria poveşti de copii în loc să facă ceva cu viaţa lui"
15)"Tema basmului este bătălia dintre forţele binelui şi Harap Alb"
16)"Lui Harap i se zicea Alb pentru că suferea de boala Albinism ca Michael Jackson"
17)"Ion Creangă a fost un mare povestitor care a povestit multe poveşti"

asiat sunt "geniali"

marți, 6 iulie 2010

ROMANIA, O TARA SUB OCUPATIA BARONILOR LOCALI


Calduri arzatoare si apoi, brusc, inundatii catastrofale. Practic putem spune ca a de venit o obisnuinta de cativa ani. Apele au ajuns sa fie dusmanul romanului care locuieste pe langa un rau. Fiecare ploaie mai puternica aduce viitura si revarsarea apelor.
Nimeni nu mai intelege nimic. Oamenii deja traiesc cu frica in san. Fiecare nor poate provoca un dezastru. Defrisarile masive, facute in ultimii ani, au dus la distrugerea perdelelor de copaci... si implicit la adevarati torenti care s-au scurs de pe munti. Munti intregi acoperiti de paduri au fost transformati in munti de rumegus. Balastierele care au sapat fara nicio regula in albiile raurilor le-au distrus malurile.
Pana acum nimeni nu a platit pentru dezastrul provocat doar in cativa ani. Situatia nu se va reglementa decat in... 500 de ani, spun specialistii.

Aceleaşi râuri se revarsă peste aceleaşi localităţi din România, în aceeaşi perioadă a anului. De patru decenii, cauzele dezastrelor sunt ignorate însă atât de localnici, cât şi de autorităţi.

Ar trebui stârpiţi baronii locali, finanţatori ai partidelor de guvernământ. Ei sunt primii responsabili pentru dezastrele repetate din zonele inundabile... ei sunt latifundiarii care s-au imbogatit defrisand padurile si devastand apele.


DACA SI TU CUNOSTI ZONE AFECTATE DE INUNDATII, ZONE IN CARE AU AVUT LOC DEFRISARI MASIVE, ZONE IN CARE BALASTIERELE AU RANIT PAMANTUL, ZONE UNDE NUMARUL GATERELOR ESTE MAI MARE DECAT CEL AL OAMENILOR... ANUNTA-MA. HAI, IMPREUNA, SA PUNEM CAPAT ACESTUI MASACRU.

TE ASTEPT CU INFORMATII DESPRE BARONII LOCALI CARE SI-AU BATUT JOC DE PADURILE SI APELE NOASTRE.
TE INVIT SA FII SI TU REPORTER SPECIAL

ASTA DA RECLAMA ... MASCATA BINE

luni, 5 iulie 2010

AQUA MAGIC ... LA AUCHAN





sa precizam ca vb de Auchan Ungaria

SPERANTA

Am cumparat acum ceva timp un giveci de trandafiri cu 4 radacini. Dupa cateva saptamani 3 dintre ele au inceput sa sa usuce ... dupa care, inevitabil, au murit. A ramas unul singur care a supravietuit cu greu...poate si la insistentele mele. Incet, incet... cu multa grija si mai ales rabdare am reusit sa-l readuc la viata... in acest we m-a rasplatit :-)

vineri, 2 iulie 2010

Despre invingatorii invinsi

In seara asta am urmarit un meci frumos, mai ales in a doua parte a lui Brazilia -Olanda, terminat cu victoria celei din urma. Insa dincolo de rezultat am vazut niste lucruri pe care mi-as dori sa le vad si la echipa noastra nationala.
Brazilia a fost condusa din minutul 68... timp de apropae 30 de minute brazilienii nu s-au descurajat si au atacat cu o ferocitate fantastica, din pacate neproductiva, poarta Olandezilor. Pana in ultima secunda de joc brazilienii s-au batut la propriu si la figurat. Chiar daca au luat bataie pentru mine ei sunt niste invingatori pentru atitudinea de care au dat dovada. Parca si vad nationala Romaniei care odata ce a incasat un gol s-a demoralizat, s-a blazat si evident a pierdut meciul, sau cealalta varianta a dat 2-3 goluri s-a culcat pe o ureche si pana la sfarsitul partidei incaseaza 3-4 de la adversar. Meciul din seara asta s-a terminat pe la ora 19. Acum la ora 21 deja citesc un articol in care scrie ca antrenorul nationalei Braziliei si-a dat demisia asumandu-si intregul esec.
Va amintiti cate esecuri a avut Piti la nationala, va amintiti ca nu se dadea dus nici cu escavatorul de acolo, va amintiti ca s-a lasat convins sa plece doar atunci cand a primit 250 de mii de euro despagubiri? Astea sunt motivele pentru care noi privim meciul de acasa in timp ce Brazilia a fost in Africa de Sud.

Cum scapi de TVA de 24%?... te muti in Bulgaria

Cine este adevăratul patron al postului OTV?

Dezvăluire şocantă, făcută redacţiei Exploziv-NEWS, de către celebrul procuror Alexandru Lele: adevăratul patron al OTV nu este Dan Diaconescu, ci un fost puşcăriaş pentru contrabandă cu petrol, evadat prin Vama Borş din Bihor (vamă al cărei şef, la vremea respectivă, era actualul ministru de Interne, Vasile Blaga) şi odraslă de fost prefect!
Dan Diaconescu, imediat după alegerile prezidenţiale, a schimbat acţionariatul la OTV în modul următor: 80% Adrian Tarău-jr., 15 % "alţii", "senzaţionalul" DD rămînînd cu un procent absolut nesemnificativ, de doar 5% din "televiziunea poporului". Cel care l-a arestat, în 2001, pe Tarău-jr este chiar procurorul Lele, iar acest lucru l-a costat demiterea din Procuratură şi întocmirea unui Dosar Penal, la ordinul lui Adrian Năstase (dosarul trebuia finalizat, la ordin, cu aruncarea în puşcărie a procurorului, dar Cristian Panait, cel desemnat să se ocupe de "problemă" a ales să se sinucidă decît să-şi condamne colegul nevinovat - n.r.). La vremea aceea, Tarău era principalul sponsor al PSD, iar acum el face afaceri cu mafia din PDL. Un alt amănunt penal legat de Dan Diaconescu: în schimbul campaniei pro-Băsescu a primit, ca donaţie, o vilă somptuoasă la Los Angeles. Donatorul, sau mai exact spus, donatoarea, aşa cum este scris în actele pe care procurorul Lele ni le-a pus la dispoziţie, este nimeni alta decît... Elena Udrea. Tarău, cît şi Diaconescu sînt prinşi într-un Dosar Penal a cărui muşamalizare se tot încearcă, la Parchetul General, şi în care mai apare un personaj pedelist: Silviu Prigoană! "Caracatiţa contrabandei cu petrol a lui Tarău jr., omul din spatele biroului lui Dan Diaconescu, de la OTV, se desfăşoară nestingherită şi azi, în plus el şi-a orientat activitatea către traficul ilegal cu armament" - spune procurorul Lele.
Firma prin care se fac afacerile ilegale este "Intersis Corporation" (care, culmea, tot pe data de 5 ianuarie 2010, cînd s-a schimbat acţionariatul în OTV, au fost operate şi în această societate schimbări de acţionari, în modul următor: 30% Adrian Tarău - pînă pe 5 ianuarie deţinuse 50 % din acţiuni - 30 % Dan Diaconescu (interesantă rocada între OTV şi Intersis!) şi 40 % Silviu Prigoană!).În fapt, încă din anul 2001, prin "Intersis Corporation" era importată benzină din Slovacia, dar în actele prezentate la vama lui Vasile Blaga era menţionat kerosen, pentru a nu fi plătite TVA-ul şi taxa de drum. Banii obţinuţi din contrabandă "fugeau" în conturi americane. Alte două firme, "Herti" şi "Yvnork", au cumpărat combustibil de la "Intersis Corp" prin Slovacia şi Ungaria. "În aceste operaţiuni au fost implicaţi, aşa cum am dovedit eu în dosarul pe care l-am instrumentat, membri de marcă din PSD şi PDL, dar şi din UDMR. Contrabanda era monitorizată, dar şi ocrotită de Serviciile Secrete prin Virgil Măgureanu (al cărui partid a fost înghiţit de PDL-ul lui Traian Băsescu) ş, apoi, prin Radu Timofte, ambii foşti şefi ai Serviciului Român de Informaţii! La Parchetul General, Tarău jr. a fost protejat de procurorul-şef Tănase Joiţa şi de Ovidiu Păun. (nota red. - încă de acum un an, ofiţeri curajoşi din SRI ne semnalau faptul că în spatele acestora se află şi Victor Bout, celebrul traficant de arme, care aproviziona Al-Qaeda şi a avut afaceri de acest gen şi în România). Am cerut cooperarea FBI şi CIA, pentru a putea obţine, în dosar, date despre filiera lui Tarău în alte ţări, iar cele două instituţii, extrem de cooperante şi prompte, au stabilit că adresele firmelor din SUA erau false: 25 Grey Stone Manor, 19958-977, County of Sussex, Delaware (de altfel, coincidenţă sau nu, în Delaware sînt şi multe dintre afacerile lui Adriean Videanu - nota red.). De asemenea, adresele din Ungaria - Retek U 33-35, Budapesta, H-1024, erau false", ne declară acum procurorul Lele. El a stabilit că, în Ungaria, Mafia lui Tarău era coordonată de Lajos Siska, sponsor de marcă al PSD şi UDMR, prin firma "Herti" din Oradea (oraşul ministrului de Interne Vasile Blaga!). Caracatiţa contrabandei cu benzină a lui Tarău jr., omul care stăpîneşte acum OTV-ul, este următoarea: licenţa de import pentru firmele din sfera lui Tarău jr. şi Silviu Prigoană (este vorba despre mai puţin mediatizatele firme în care Tarău este asociat cu Prigoană, şi anume: "Herti", "Yvnork" şi "Lucmir", n.r.). Aici sînt implicate atît firme fantomă din SUA (ca ţară "importatoare" a petrolului furat de Tarău), cît şi cele din ţara "exportatoare", spune Lele.

Daca sunt adevarate aceste dezvaluiri devin extrem de interesante... si arata cum a ajuns Dan Diaconescu un jurnalist cu un cont de 33 de milioane de euro.

Cum isi rotunjesc profesorii veniturile?... peste 25%

Astazi vorbeam cu un fost elev proaspat examinat la examenul de bac. Cum stiam ca nu este o eminenta in domeniu l-am intrebat cum s-a descurcat.
"Am copiat frate de am rupt "... a venit raspunsul promt.
"Pai cum?... nu ati fost supravegheati?"
"Am dat 250 de caciula si ne-a dat chiar profu subiectele in ultima jumatate de ora"
Intr-un fel incerc sa-i inteleg pe acesti profesori prin prisma cheltuielilor lunare (intretinere, telefon, mancare)... de cealalta parte ma gandesc la generatia asta care ne urmeaza... nu spun ca eu sau cei din generatia mea am fost toba de carte. Dar spun ca la bac nici macar nu am indraznit sa ma gandesc la posibilitatea de a copia.
Asa ca cel mai trist este ca decizia guvernului de a taia 25% din salariile bugetarilor o sa-si faca simtite efectele nu acum ci peste cativa ani.
Trist

joi, 1 iulie 2010

Concert Guns N' Roses in septembrie la Bucuresti


O premiera absoluta pentru Romania! Dupa mega - concerte care au zguduit Capitala ca AC/DC si Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival (Metallica, Rammstein, Manowar, Accept, etc) sau evenimente muzicale de exceptie, ca Eric Clapton & Steve Winwood, a venit randul celor de la GUNS N’ROSES sa ajunga la Bucuresti.
Dupa ani de asteptare, fanii vor avea parte de o intalnire cu unul dintre cei mai adulati vocalisti rock din toate timpurile – AXL ROSE, in data de 21 septembrie, la Romexpo.

Vor exista trei categorii de bilete:

VIP – tribuna, cu preturi intre 266,3 lei si 298,2 lei, in functie de pozitionare

Golden Circle – in fata scenei, la pretul de 191,7 lei

Normal Circle – la pretul de 127,8 lei

Ei asta da veste

IMPOZIT PE SMECHERIE


In sfarsit vad si eu o decizie (cred ca luata din greseala) inteleapta la guvernul Boc. Au pus o taxa pe smecherie. E plina Romania de bolizi cu motoare de peste 2000 cmc... diferentele de impozite intre motoarele sub 2000 si cele de peste 2000 erau pana acum nesemnificative. Asa ca o gramada de pusti corditi isi cumparau masini la mana a doua de 2500-3000 de cmc. Ei de acum lucrurile or sa se mai schimbe... in sensul ca tot ce depaseste 2000 cmc o sa aiba un impozit de sa te usture in fundulet.

Premierul a dat un exemplu privind diferentele intre vechiul si noul impozit pentru autoturismele cu capacitate mai mare de 2000 cm. cubi. Astfel, pentru un Audi A6 daca pana acum se platea un impozit de 468 de lei, de acum inainte se va plati 936 de lei.

S-a terminat cu smecheria.

PUNCT FINAL IN CAZUL FISURILOR DIN RDS



Astazi am primit, de la Conarg, punctul de vedere al profesorului Postelnicu, pe marginea fisurilor care nu au fost observate la prima expertiza. Asa cum am spus de nenumarate ori nu sunt un specialist ca sa-mi dau cu parerea, tocmai de aceea am optat ca sa postez 3 paragrafe, cred eu definitorii, din aceasta nota:

1 - Deschiderea aparenta a fisurilor este foarte mica, sub 0,2 mm, in majoritatea cazurilor
2 - Testele efectuate prin desfacerea locala a stratului de acoperire au aratat, in toate cazurile, ca fisura este marcata strict la suprafata peretilor fara sa avanseze in grosimea stratului de acoperire cu beton a armaturilor. De fapt majoritatea acestor fisuri nu ar fi putut fi observate daca peretele nu ar fi fost finisat cu vinarom
3 - Aceste fisuri nu sunt periculoase si nu afecteaza in niciun fel rezistenta si siguranta cladirii. Aparitia unor asemenea fisuri poate fi rareori evitata si din cauza tendintei de folosirea a unor cimenturi de retistenta mare, care dau contractii mai mari.

Nota este semnata si parafata de profseorul Postelnicu si de asistentul acestuia conf.dr. Dan Zamfirescu ... din acest moment, din punctul meu de vedere subiectul fisurilor din RDS este unul inchis.
Ma bucur ca am reusit, IMPREUNA cu vecinii din Rasarit de Soare, sa mergem pe acest drum, deloc usor... dar cel mai mult ma bucur sa vad la finalul acestui drum un rezultat care sa ma satisfaca. Ma bucur ca odata cu acest ultim raspuns pot sa dorm linishtit in casa pe care mi-am cumparat-o si ma bucur in acelasi timp ca din nou, cel putin din acest punct de vedere, pot sa recomand Rasarit de Soare celor care vor sa se mute aici.

Si cum nimeni nu este perfect cred ca acesta este si un bun moment in care sa-mi cer scuze daca prin actiunile noastre, mai mult sau mai putin stangace, am lezat o parte din proprietarii din RDS.

Sunt convins insa ca este mai bine asa, sunt convins ca am procedat corect, fara interese de nicio culoare asa cum am fost acuzat (acuzati) atat de tabara proprietarilor nemultumiti cat si de reprezentantii dezvoltatorului.

Cred ca finalul acestei dezbateri, prea aprinsa pe alocuri, va aduce linishte pe deoparte celor care locuiesc in RDS si de cealalta parte va aduce clienti celor care se ocupa de strategia de vanzare a RDS.