joi, 22 ianuarie 2009

Gata cu ascultatul telefoanelor

Urmare a unui artificiu juridic, Legea interceptării comunicaţiilor ar putea deveni „neeuropeană” peste 3 săptămâni, la nici o lună de la intrarea în vigoare, odată cu posibila invalidare a Directivei Europene 24 din 2006 privind „păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicații electronice accesibile publicului”. Pe 10 februarie, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ), din Luxemburg, se va pronunţa definitiv în privinţa Directivei 24, în baza căreia a fost adoptată Legea românească 298 din 2008, ce a intrat în vigoare marţi. Directiva 24 a fost contestată de Irlanda încă din septembrie 2006 şi există şanse reale ca verdictul să fie favorabil contestatorului. Culmea, Irlanda are, din 2002, o legislaţie mai dură în domeniu, din punctul de vedere al încălcării drepturilor omului, datele personale fiind păstrate pentru 3 ani şi fiind permisă, de pildă, accesarea acestora pentru a fi utilizate în procesele civile.

Ia te uită, că tocmai UE, cea care le dăduse aripi băieţilor noştri dăşteptţi ... aşadar tocami UE se pregăteşte să le dea o mare M_E. Mie îmi este teamă de altceva, să nu abolească băieţii ăia legea... iar ăştia de aici să se facă, că plouă. Nu de alta dar interesele sunt enorme. Şi nu ma gândeam eu că o sa ma asculte pe mine... dar vorba aia urmează alegeri, lucrări de infrastructură... toate presupun bani, foarte mulţi bani, şi pe toate le poţi câştiga dacă ai informaţii... TELEFONICE :-)

10 comentarii:

sabina spunea...

problema nu e ca nu te asculta pe mine,sau pe tine.problema de dreptul la intimitate.chiar si inconstient ai unele retineri cand stii ca te asculta cineva,indiferent despre ce vorbesti.
s-au ascultat si pana acum,da'cica nu stia nimeni.parerea mea e ca asa ar fi trebui sa ramana...

Stelian Muscalu spunea...

ori sunt eu ceva mai dezinhibat, sau poate mai nesimtit, dar SINCER iti spun ca nu am nicio apasare sa vorbesc despre orice la telefon chiar si in conditiile in care as stii ca sunt ascultat. astanu inseamna ca sustin legea, din contra... dar nu ma simt la fel de agresat cum se simte majoritatea din jurul meu...probabil sa fie nesimtire sau nepasare

sabina spunea...

da' nu se simt agresati.e doar spiritul de turma.intrebarea mea e alta.lu'traian cine-i asculta telefoanele???

Stelian Muscalu spunea...

KGB-ul?

adimanu spunea...

ai grija sabina sa nu pui intrebarea asta cind vorbesti la telefon, caci s-ar putea sa primesti raspuns o invitatie pe la vreo sectie de "militie"....:))))

Anonim spunea...

aditzule cred ca exagerezi :-) traim intr-o tara libera... am umor nu-i asa?

sabina spunea...

dom'le,traia e un prieten din copilarie care era curios lui cine-i asculta telefoanele!si v-am intrebat pe voi,ma gandeam ca stiti:))
vezi stelian,sunt mai haioasa ca tine:))

sabina spunea...

*traian

Stelian Muscalu spunea...

:-)))... doar cu mult umor putem trece peste povestile astea triste

sabina spunea...

of course!viitorul suna negru:)