duminică, 25 ianuarie 2009

Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi !

cum s-a terminat toată mizeria?
Foarte supărat, Ciorbea l-a făcut handicapat şi a spus: “Nu-mi dă mie lecţii un gunoier!”. Scandalul a degenerat, iar realizatorii au fost nevoiţi să oprească emisiunea.

am fost inspirat de Darael
EMINESCU
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,

În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii ! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri...
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian !
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi !
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,

Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,

Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,

Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii !

6 comentarii:

Anonim spunea...

Ce bine s-ar fi potrivit Becali in acest peisaj. Il manca pe micutul Ciorbea.. cu lingurita. (stiu, slabuta poanta, dar merge!)

Creti-Nitza spunea...

:-))))) vorba Nikitei: "te-n` gura viata!" Vreau sa stiu cine l-a resuscitat pe Ciorbea, ofticat atat de tare ca n-a apucat si el sa fure ceva.

Stelian Muscalu spunea...

liviu - atunci chiar ar fi fost o mare tiganie, sau sa-i spun ciobaneala
creti - acelasi lucru ma intreb si eu... cine naiba l-a resuscitat pe robotul atomic

Anonim spunea...

Am mai spus undeva. Nu credeam ca o sa apuc vremurile cand o sa ii dau dreptate lui Ciorbea.

Da, Ciorbea, un alt pion jertfit de cei de care pomeneste acum, lipitorile de la bugetul statului din vremea guvernarii sale.

Vorba unui prieten: "Bre omule, pot sa accept ca au furat unii si altii, dar aistia din PDL si PSD au furat in nesimtire...."

Anonim spunea...

darael nu sunt de acord cu tine. ciorbea jertfit? sa fim seriosi... ciorbea traieste intr-o lume paralela. si da PD-l si PSD sunt campionii jafului national

Anonim spunea...

smecher+frustrat=scandal