marți, 19 mai 2009

Iluzii de vacanţă - partea I


Fiindcă se apropie perioada concediilor, fiindcă este criză şi toţi căutăm vacanţe la preţ de chilipir , mi-am propus să vă destănui câteva dintre informaţiile pe care l-am făcut rost, în urma unei anchete ambiţioase, care vizează chiar descoperirea ţeparilor "turistici". Prin urmare până sâmbătă seara, în fiecare zi, o să postez câteva părţi dintr-un reportaj la care eu ţin foarte mult, pe numele lui ILUZII DE VACANŢĂ. Urmând evident ca sâmbătă seara de la 22:05 să înfig cireaşa în tortul emisiunii Reporter Special. Bun, cum vorba multă-i sărăcia omului zic eu să-i dăm drumu'.


ILUZII DE VACANŢĂ
partea I
La 20 de ani de la revoluţie, România rămâne un El Dorado al afacerilor dubioase. Românii creduli sunt în continuare carne de tun pentru escrocii care-şi rotunjesc conturile cu milioane de euro. Ca şi cum nu ar fi învăţat nimic din ţepele Caritas, FNI sau Delfinul, oamenii de rând încă pot fi păcăliţi cu doar câteva filmuleţe şi fotografii frumos colorate.
În România, conceptul de timesharing a devenit sinonim cu ţeapa clasică. Timesharing porneşte de la o idee corectă – a cumpăra dreptul de folosinţă exclusivă, pentru o perioadă limitată din an, asupra unui spaţiu de cazare dintr-un loc exotic. Sunt mai mulţi clienţi care folosesc, pe rând, acelaşi spaţiu. În fond, ce rost are să cumperi o vilă de vacanţă la preţ întreg, dacă tot n-o foloseşti mai mult de 2 săptămâni pe an?
Dar acest principiu seducător a fost folosit, ani la rând, pentru păcălirea cumpărătorilor. După un vârf de activitate la mijlocul anilor 90, firmele de time-sharing au dispărut din peisaj. Dar acum, o nouă generaţie de români, fără memoria păcălelilor anterioare, este ţinta acestui tip de afacere discutabilă, care se bazează pe manipularea clienţilor de la început până la sfârşit. E un montaj premeditat, periculos şi imposibil de curmat.
Vom vedea sâmbătă, la Reporter Special, cazul unei asemena firme. Se numeşte Options International. Am fost martor la toate fazele interacţiunii cu publicul – am fost invitat la prezentarea chilipirului şi am participat la negocieri, m-am consultat cu alţi clienţi, am identificat şi investigat amăgirile din contract, şi am surprins închiderea firmei, când patronul era fugărit de angajaţii neplătiţi cu lunile.
Firma, cu acţionariat britanic, şi-a făcut simţită prezenţa în businessul românesc la sfârşitul anului trecut.
va urma

10 comentarii:

nina spunea...

Pe vremuri cand eram studenta, am lucrat la unii care se chemau " Blue Ridge International" si promiteau exact lucrurile astea.
Ne-au facut training ne-au invatat sa radem in timp ce vorbim la telefon, etc. Trebuia sa sunam din Pagini Aurii la rand, toate firmele si sa cerem cu patronul, care trebuia sa ne raspunda la niste intrebari dintr-un chestionar.
Asta a fost prima parte. :)

Anonim spunea...

Cum sa vrei sa fii corect cand legea iti permite? Cum sa fii corect cand statul te impoziteaza de te gasesc toti dracii??
Pe prost daca poti si daca-l prinzi atuni arde-l. Eu recunosc slabiciunea statului roman care in scenariul asta este prostul

Dili spunea...

Fraieriti vor exista intotdeauna. Imi amintesc ce frumos era prezentat in facultate sistemul de time sharing si cum asteptam sa-l putem folosi ca la carte si noi. Perioada de inflorire a tepelor din orice domeniu e insa nelimitata aici, iar superficialitatea la semnarea oricarui contract caracterizeaza majoritatea romanilor. Si asta a creat nenumarati pagubiti, dintre care multi au tacut.
Felicitari pentru munca de detectiv pe care ai depus-o!

Stelian Muscalu spunea...

nina - afacerile astea sunt de cand lumea... si am senzatia ca vor exista cat lumea

joker - hmm, baietii astia nu au platit niciun leu catre statul roman. probabil ca au gandit la fel ca tine... prea multe taxe si impozite... mai bine nu mai platim nimic. asa ca la stat nu a ajuns nimic

dili - multumesc dili, dar felicitarile le astept la sfarsit dupa ce o sa vezi si reportajul :-)

Georgi spunea...

hmmm, tepari exista peste tot. Eu urmaresc o emisiune facuta de olandezi care se numeste "salveaza-mi vacanta". Olandezi tepuiti prin Grecia, Spania,Turcia sau hiar la ei in tara, suna le emisiunea respectiva, vine un tip, filmeaza neregulile (baia in ultimul hal, mancarea naspa si preparata in conditii de mizerie crancena, paturile rupte, tencuiala cazuta, fire de electricitate neizolate, etc, conditii neindeplinite pt handicapati desi acestia a anuntat ca au nevoie de conditii speciale si au platit extra,etc).Bineinteles ca tipul nu e lasat intotdeauna sa filmeze, si ca e alergat "cu bata", dar reuseste intotdeauna sa faca scandalsi sa rezolve probleme (ori sa recupereze din banii platiti de cei ce reclama, ori sa ii oblige pe cei de la agentie sa le dea o alta cazare, in conditii conforme cu pretul platit pt sejourul respectiv. Mi se pare misto ideea! Una din vilele spaniole vazute in emisiune ne-a tentat si pe noi pe internet, avea o piscina pe un balcon, super misto, iar in emisiune am vazut ce de fapt balconul era aproape ruinat, si oamenii veniti acolo cu copii erau terifiati de ideea ca cineva poate cadea cu balcon cu tot!!Si mai era si scumpa ca dracu (peste 2000 euro pe saptamana!!!)!

Stelian Muscalu spunea...

georgi - ce-mi spui tu este varianta mai putin rea. imagineaza-ti ca dai 1000 de euro si cand trebuie sa pleci in vacanta firma careia i-ai dat banii nu mai exista. atunci parca te gandesti ca si un balcon darapanat era mai bun decat nimic :-)

Stelian Muscalu spunea...

toti cei pagubiti de firmele de time sharing va rog sa ma contactati urgent la adresa de email stelianm@antena1.ro

Anonim spunea...

D-l. pres. A.P.A.F, doctoral de dinti Kehaiyan Garbis Vicentiu, mare specialist in constructii, dinti,cai,motociclete,schiuri ,etc.., numai in sectorul 3 (de ce oare ?!?), este de toate, pentru toti. O data ce ai de-a face cu el, i-ti blestemi tota viata care o mai ai de trait. El cel ce-a realizat blocuri de top pentru locuit : CELE MAI URATE (khiciuri de ghetou), CELE MAI PROST EXECUTATE (rezistenta minima mult sub cele admisibile date de proiectant, la actiuni ordinare si mai ales extraordinare), CU RISC DE DISTRUGERE IMINENTA LA ACTIUNEA UNOR CUTREMURE MAI MARI, CU INSTALATII SI RACORDURI SUB ORICE CRITICA SI IMPROPRII FUNCTIONARII LA PARAMETRII OPTIMI (materiale si manopera de slaba calitate si montaj incorect). Lucreaza dupa principiu : EXECUTIE CAT MAI IEFTINA, VANZARE CAT MAI SCUMPA, PROMISIUNE NEREALIZATE< DUPA INCASAREA BANILOR DE LA PROSTI. E un tepar fara scupule, a se vedea ROMANIA LIBERA din 29 iulie 2008, Gandul din Ian. anul acesta, SI MAI ALES “EXISTA VIATA DUPA CUTREMUR” DE LA PROTV.

Anonim spunea...

Sunt o persoana care a cumparat un apartament intrunul din blocurile construite de Garbis Kehaiyan in aleea Mostistea si sunt sigur ca toate comentariile sunt puse de Zaharia, psihopatul de la etajul __din cauza cui noi nu avem current in bloc (nu vrea sa puna neoane), probabil deranjat ca Dl Garbis Kehaiyan nu il lasa sa fure impreuna cu administratorul blocului. Nu de putine ori am avut probleme cu acesti domni care vor sa faca legea in aceste blocuri. E adevarat ca blocurile nu au cea mai larga intrare din Bucuresti dar la structura sunt printre cele mai solide. Acesta este si faptul care m-a convins sa cumpar de la el.

Anonim spunea...

Dl vicepresedinte de asociatie Zaharia Horia - poate nu ati auzit de acest escroc international. Intr-un bloc nou izolat termic si cu centrala proprie pe apartament la scara noastra se plateste de doua ori mai mult intretinerea decat la scara vecina. Cat o sa mai furi domnule Zaharia banii oamenilor? Te-am vazut distrugand usa garajului si cand ai luat luat ultima pompa din garaj pentru meciul dat cu dl Kehaiyan Garbis. Cat o sa mai suferim noi locatarii ca tu te-ai screlozat?
Culmea culmilor businessului Romanesc – Dl Zaharia Horia a castigat licitatii care nici macar nu erau publicate. Cateodata erau chiar doi ofertanti. Primaria Jilavele sta sa cada ca si scolile pe care le-a refacut firma Gami Style in judetul Ialomita. Zaharia Horia – cel mai mare infractor in viata.