marți, 24 februarie 2009
Râmele cu cap de cretă
astăzi veneam spre redacţie, pe acelaşi obişnuit drum Grigorescu-Aviatorilor-Băneasa. La piaţa Aviatorilor agitaţie mare. Semn că urma să treacă Băse sau Boc. Cu 15 min înainte a fost oprită circulaţia pe toate sensurile cu excepţia unuia. Este vorba de sensul dinspre Palatul Victoria spre ambasada Chinei. Drumul pe care urma să dreacă unul dintre cei doi B. Atâta servilism din partea poliţiei române pur şi simplu mă năuceşte. Şoferii toţi erau itritaţi, claxonau în timp ce cozile înspre Arcul de Triumf şi spre Dorobanţi se întindeau pe km. Cât trebuie să fi de umil, de râmă, de vierme, de lipsit de verticalitate ca să produci un asemenea ambuteiaj. Da ce domnilor aia de urmau să treacă nu sunt şi ei oameni? ...hmm bună întrebare. dar prefere să ocolesc acum răspunsul. oricum tema postului este alta. Cred că trebuie să găsim o formă de protest pentru modul în care înţeleg aceste capete de cretă să se căciulească în faţa celor doi B omorându-ne nouă timpul şi nervii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
cand iti spun eu ca trebuie sa plecam pa-pa din Romanica :P. Nu-mi era bine mie bine langa Marile Lacuri , dand dimineata mancare la ratoni?!
ce peisaj idilic. il luam si pe darael? desi daca ma gandesc bine s-ar putea sa-l gasim deja acolo :-)
ce sa mai domnilor, ar trebui sa dam cu masina peste ei. si eu am fost astazi prins in nebunia de la avitorilor. daca aveam o arma ii impuscam pe toti.
Aaa da??...pe acolo habiteaza ? Ce bine de el
Trimiteți un comentariu