Oda lui Berbecali

Draga mea familie, dragelor mioare,
Rog scuzaţi-mi scrisul, că e cam răcoare
Şi-mi tremură mâna… sufletul din mine…
N-am nici masă, scaun… vă scriu stând pe vine.


Pac-pac, cum vedeţi… zdrenţele mi-au tras-o!
Simt că-s mic şi negru, din Burkina Faso;
Văd, de după gratii, cum apune Soare,
Războinicul Luminii, încet, dar sigur, moare.


Stau ca mieluşel în celulă strâmtă,
“Supărat îs Doamne”, un coleg îmi cântă;
Şi vă scriu cu dor, versuri ce-s de jale,
Plâng ca Paraziţii… “lacrimi şi fecale”.


Plâng, că nu e drept… mare grozăvie…
Nu-nţeleg… de ce mi se-ntâmplă mie?
Hahalere care m-au încătuşat,
Toate ştiu prea bine c-au făcut un blat.


Apelez la veri, surori şi cumnaţi,
Tot neamu` Becali, oi şi avocaţi…
Faceţi ce îţ` face, că-i pe banii mei;
Scoateţi-mă afară dintre derbedei!


Iooo, Gigi Becali, sunt nevinovat,
Că pe proştii ăia nu i-am sechestrat!
Papagalii dracu`… hoţi de meserie;
Ei în libertate… io fac puşcărie!


Pân-o fi să ies, vă scriu în răvaş,
Să-mi aduceţi slană, ceapă şi un caş,
Că-ăştia bagă-n mine ceai şi marmeladă
Şi nu vreau stamina ca în jos să-mi cadă.


Rog să îmi aduceţi şi-un televizor,
Că-s sătul de table şi privit în gol;
La barbut îs AS, i-am făcut pe toţi…
Chiar de-am în celulă cei mai trei din hoţi!


Mai am o problemă, care mă cam doare,
Îi vorba de cele zece dragi mioare…
Să le-aveţi de grijă, nu uitaţi de ele,
C-altfel ies de-acilea şi daţi de belele.


Mergeţi şi la Athos, faceţi rugăciune,
Zdrenţele cu Dracu, Dumnezeu cu mine.
Pac-pac, asta-i tot, vă salută Jiji;
Om cu steaua-n frunte… şi în fruntea ligii!