miercuri, 8 aprilie 2009

Tarif EBA: 80 lei/ora


Potrivit propriei declaraţii de avere, făcută publică la momentul depunerii candidaturii independente pentru Parlamentul European, Elena Băsescu, economist de profesie, lucrează patru ore pe zi şi ia cam 7.000 de lei pe lună. Odată cu depunerea, luni, la Biroul Electoral Central a candidaturii pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie, Elena Băsescu a ataşat la lista semnăturilor de susţinere şi declaraţia ei de avere. Potrivit acesteia, ea a câştigat anul trecut 83.000 de lei noi din salariul pe care i-l dă firma Luxten, unde lucrează doar cu jumătate de normă. Matematic, asta înseamnă că Elena Băsescu câştigă aproape 7.000 de lei pe lună, pentru patru ore de muncă pe zi. Adică, încasează circa 80 de lei pentru fiecare oră trudită la serviciu. Tânăra politiciană în vârstă de 28 de ani locuieşte împreună cu părinţii, Traian şi Maria Băsescu, la Vila Lac 3, din Capitală. Elena şi-a cumpărat în urmă cu doi ani un Range Rover, de la care a şi împrumutat numărul de înmatriculare, EBA, ca brand pentru candidatură. Maşina a fost achiziţionată în 2007 cu 50.000 de euro. Fiica preşedintelui are şi un credit bancar de 16.500 de euro, la care va plăti până în 2012

nu stiu cat mai este bursa pe Matasari... 80-100/ora

10 comentarii:

Anonim spunea...

pe criza asta...cred ca merge si cu bonuri de masa ..." doamana de doua bonuri ce imi faceti si mie? " :)) ...raspuns "de doua bonuri poti sa-ti faci si singur" :P

Darael spunea...

Poza poate sa candideze la top 100 pe blogul pitipoanca....

Cat despre banuti, ce sa spun ? Cred ca parlitii de la Luxten puteau sa da mai mult ca sa aibe asemenea valori pe statul lor de plata.

Cand ma gandesc ca sunt medici cu 20 de ani de pregatire profesionala care au venit pe ora mai mic decat domnisoara. Dar asta e viata, daca nu au numele potrivit....

Ce e trist este ca fata asta chiar crede ca e o valoare. Sper ca sunteti constienti de acest fapt evident.

Stelian Muscalu spunea...

joker - eu sunt convins ca venitul ei nedeclarat este chiar mai mare...asa ca nu discuta ea de bonuri
darael - surprins f bine. cand a fost intrebata care sunt atuurile ei a raspuns f scurt - nu va spun ca sa nu-mi ziceti ca ma laud :-))))

Coana Zoitzica spunea...

era pe stat ca specialist marketing, nu? si sigla ei este eba, numarul de la masina?
la cata imaginatie si strategie de marketing are duduia, cred ca o plateau prea putin totusi.

sabina spunea...

pe matasari e 50;)=))

Stelian Muscalu spunea...

sabina - informatia asta o asteptam de la un reprezentant al sexului masculuin :-))

Coana Zoitzica spunea...

m-am uitat mai bine la poza .....
cum putea sa conduca nene cu tocurile alea????
sau isi scotea pantofii in masina :))))

Stelian Muscalu spunea...

little miss - posibil. ore isi mai scoate si altceva in masina? ma gandeam la sacou. de ce va duce gandul numai la prostii?

sabina spunea...

un omule,traiesc intr-un mediu cu populatie preponderent masculina,de-aia sunt asa informata:P
asta ca raspuns daca ar fi cineva curios de unde stiu;)

Anonim spunea...

[url=http://firgonbares.net/][img]http://firgonbares.net/img-add/euro2.jpg[/img][/url]
[b]microsoft freeware software, [url=http://firgonbares.net/]teachers discount software[/url]
[url=http://firgonbares.net/][/url] buy software cds Creative Suite 3 Master
student discount on computer software [url=http://firgonbares.net/]place to buy software[/url] free work order software
[url=http://firgonbares.net/]discount music software[/url] coreldraw x3 graphics suite
[url=http://firgonbares.net/]purchase a software[/url] purchase adobe photoshop cs4
doenload adobe photoshop cs4 [url=http://firgonbares.net/]Software PC[/b]