Munca la domiciliu este atractivă, dacă este oferită de un angajator corect. Totuşi, Mulţi dintre cei care sunt în căutarea unui loc de muncă află însă, abia după ce au aplicat pentru o astfel de ofertă, că munca la domiciliu, în România, are mai mult dezavantaje decât avantaje.
Spre deosebire de alte ţări, unde munca la domiciliu reprezintă o structură foarte bine pusă la punct, ofertele de acest gen oferite de aşa-zişii angajatori locali s-au românizat şi sunt doar o cale de a mai stoarce nişte bani de la oameni care şi-aşa abia trăiesc de pe o zi pe alta. Succesul profitorilor este determinat şi de naivitatea celor care se încred în reţetele-minune de câştiguri mari fără prea mult efort. Falşii angajatori ajung să câştige lunar mii de euro de pe urma celor care speră la o sursă de venituri substanţiale muncind acasă. Cum legea românească în această privinţă e compactă ca un şvaiţer, rămâne doar ca potenţialii clienţi ai acestor firme să înţeleagă că sunt, de fapt, foarte probabile victime ale unor escroci. În fond, la pomul lăudat nu te duci cu sacul - mai ales când cel care te-ndrumă într-acolo este şi cel care vinde saci de umplut cu bogăţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu