luni, 22 iunie 2009

EBA - sediul de campanie plătit din banii noştri


EVZ:Camera Deputaţilor i-a achitat Elenei Udrea, în aprilie, 5.624 de lei chiria pentru biroul de parlamentar situat la exact aceeaşi adresă. Finanţarea sediului pe care fiica preşedintelui, Elena Băsescu, l-a folosit în campania pentru europarlamentare ridică suspiciuni. Independenta EBA şi-a stabilit cartierul general pentru alegerile din 7 iunie într-un spaţiu din Bulevardul Ghencea nr. 43, pe care i l-a cedat gratuit ministrul tu rismului, Elena Udrea. Anunţul tranzacţiei s-a făcut oficial în martie, pentru ca pe 3 aprilie fiica preşedintelui să ţină acolo şi prima sa conferinţă de presă.
La sfârşitul săptămânii trecute însă, Camera Deputaţilor a publicat pe siteul instituţiei un raport cu cheltuielile lunare ale aleşilor din care reiese că Elena Udrea a încasat de la stat în luna aprilie 5.624 de lei pentru chiria biroului său parlamentar cu aceeaşi adresă: Bulevardul Ghencea, 43.

Ministrul turismului se află astfel pe locul al doilea în topul celor care au cheltuit cel mai mult pe chirie în aprilie, primind totodată alţi 3.921 de lei pentru materiale de întreţinere şi 3.500 pentru personalul biroului parlamentar care i-a stat la dispoziţie şi Elenei Băsescu. În total, 13.045 de lei.


doar eu am senztia ca EBA ne ia de prosti?

4 comentarii:

Doar Libertate spunea...

uhh, m-am speriat, am crezut că nu e plătit din banii romanilor, era ciudat si suspect :))

Stelian Muscalu spunea...

:-)) da anormalitatea devine normalitate... din pacate

nina spunea...

Da tu chiar ai crezut ca a platit eba ceva pe persoana fizica? :D

Stelian Muscalu spunea...

nina - imi faceam iluzii