Astazi se anunta premierul

As fi vrut sa scriu cateva cuvinte despre grohaielile celor care vor guita in seara asta despre interesul national si despre planul de guvernare, in speta ciolanul aburind care-i face pe toti sa-si piarda cumpatul salivand ca niste primate in fata prazii. Am gasit insa un text extrem de interesant pe blogul lui VLAD PETREANU.
El nu vorbeste despre ciolan dar vorbeste despre cascaval.. chestiune de stil :-). Articolul se numeste "Pacea Marelui Cascaval" si va invit sa-l savurati:

Cititorii constanţi ai acestui blog vor fi remarcat că practic toate postările de aici referitoare la politică şi politicieni au intrat într-o categorie numită “Marea Adunare Naţională a Ipocriţilor”. Aceiaşi cititori vor fi observat că autorul n-a scris practic niciodată în susţinerea vreunui politician sau partid politic din România. Îi cunoaşte prea bine ca să facă asemenea greşeli.

Autorul a zâmbit adesea (amar) citind varii comentatori sau privind anumiţi analişti învârtind măciuci pro sau contra de pe mantinela politicii dâmboviţene. Unii erau mincinoşi pe faţă, atraşi de speranţa unei sinecuri, a unei funcţii mari pentru oameni mici; alţii păreau sinceri în fanatismul lor, fie el pro sau contra. Autorului i-a părut atunci rău pentru dezamăgirile ce urmau să-i ajungă din urmă, la un moment dat.

Cum ar fi acest moment, în care demonii reciproci de ieri se îngeresc acum bălos, înfrăţiţi la pomana guvernării.

Versiunea băştinaşă a Războiului celor două roze a izbucnit în martie 1992, când FSN s-a spart în cioburi de ură, resentimente şi frustrări pre nume FDSN→PDSR→PSD şi PD→PDL. Nimic n-a mai reuşit să apropie schismaticii în următorii 16 ani. Nimic, pentru că le-a lipsit ocazia singurului argument real: Marele Caşcaval.

Acum, Marele Caşcaval a devenit subit accesibil. E un moment rar, dar politicienii nu-l vor scăpa. Nici n-au cum. Precum şobolanii, îşi pierd raţiunea, îi apucă tremuriciul la aşa parfum. Sunt programaţi genetic să sară pe pradă. Urmează clefăieli, molfăiri şi plescăituri extatice, mârâieli la vedere în pandant cu bătăi reciproce pe burtă în culise, poate chiar şi uşoare indigestii judiciare, dar merită. Aşa ocazie nu mai pupă.

Vom auzi mâine, poimâine şi încă vreo două luni de-acum încolo declamări sforăitoare despre “interesul naţional”, despre “unirea în faţa crizei”, despre “să vorbim de lucrurile care ne apropie”. Vom vedea şi vom citi din nou comentatori şi analişti justificând trădări şi prieteşuguri, în ciuda oricărei logici pertinente, în dispreţul bunului simţ. “N-am avut încotro” şi “trebuie să salvăm ţărişoara” vor fi, pariez, cele mai comune scuze, dar nu exclud demonstraţii savante, intelectualiste, menite să ia ochii prostimii cu ciorchini de zdrăngăneli retorice.

Împrietenirea asta peste noapte pute de-ţi mută nasul din loc.