miercuri, 5 august 2009

ULTIMA ORĂ - Mirela Corlăţan a fost dată afară de la Cotidianul

Mirela Corlăţan, autoarea materialului "Petru Romoşan, turnătorul lui Horia Bernea şi al lui Ion Negoiţescu", despre care jurnalista a afirmat că a fost scos de pe site-ul Cotidianul la solicitarea lui Cornel Nistorescu, declară că a fost concediată, miercuri, de directorul publicaţiei.
"Motivaţia lui Nistorescu a fost apariţia mea într-o emisiunea tv aseară (emisiunea "6! Vine presa", difuzată marţi seară pe B1 TV, n.r.)", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mirela Corlăţan.
Jurnalista a precizat că aşteptă decizia oficială, pentru că, din punct de vedere juridic, faptul că a apărut într-o emisiune de televiziune nu este un motiv pertinent pentru concedierea sa.
"Aştept decizia. Din punctul meu de vedere acesta nu e un motiv pertinent de concediere. Aştept motivaţia oficială, pentru că apariţia într-o emisiune TV nu este un motiv juridic concret", a mai spus Mirela Corlăţan.
Luni, jurnalista de la Cotidianul, Mirela Corlăţan, i-a solicitat patronului trustului Realitatea-Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu, printr-o scrisoare deschisă, să pună un şef la Cotidianul cu care angajaţilor ziarului să nu le fie ruşine să mânce din "coliva gazetei", despre care se spune că o să fie închisă.
În scrisoarea deschisă pentru Sorin Ovidiu Vântu, postată pe blogul personal, Mirela Corlăţan îi cerea patronului Realitatea-Caţavencu un alt şef pentru angajaţii Cotidianul, în locul lui Cornel Nistorescu.
"Vedeţi dumneavoastra, de când s-a relansat Cotidianul am lucrat cu mulţi (prea mulţi) şefi - unii mai buni, alţii şi mai buni, unul-doi chiar foarte buni. În plus, se vorbeşte prin târg (nu am confirmarea impricinatului, de aia nu public zvonul în ziar, domnule Nistorescu!) că vreţi să închideţi porţile Cotidianului cam pe la sfârşitul anului. Dacă nu cer prea mult, daţi-ne un şef cu care - în acele momente - să nu ne fie ruşine să mâncăm din coliva gazetei la care am muncit atâţia ani. Fondată de Ion Raţiu, cum i-a plăcut şi domnului Nistorescu să sublinieze", a scris Mirela Corlăţan, adresându-i-se lui Sorin Ovidiu Vântu cu apelativul "Excelenţă".
Ea a precizat că lucrează de cinci ani la ziarul Cotidianul, al cărui patron Vântu a devenit între timp. "Nu aş fi apelat în mod obişnuit la clemenţa dumneavoastră, dar văd că în ultimele zile s-a instituit în redacţie un obicei al pământului de a nu se mai discuta cu impricinaţii, ci doar de a se dispune (...) Mă refer, în primul rând, la post-scriptumul editorialului de astăzi (luni, nr.), semnat de noul director, domnul Cornel Nistorescu, în care deplânge insinuant lipsa "dreptului elementar la apărare" într-un articol pe care l-am scris despre ilustrul Petru Romoşan, colaborator al Securităţii, după cum susţine CNSAS", a spus jurnalista.


Am auzit despre Nistorescu, acest deontolog că ar fi o canalie. Sincer îmi plăcea cum scria şi în general cum punea problema. Mi-a venit foarte greu să cred că în spatele acelor cuvinte frumoase se ascunde o jigodie. Iată însă că aparenţele m-au înşelat

2 comentarii:

Darael spunea...

In ce domeniu lucrezi om bun ? Intreb asa, pentru ca surprinde inocenta ta fata de ceea ce se intampla in spatele usilor inchise.

Ce este foarte simpatic in faptele prezentate de tine aici este elementul surpriza: ziaristii isi spala rufele in public. Si iata, cum fara a cere, vedem parerea unora despre altii.... totul invelit in mult 'bun simt', 'buna cuviinta' si 'respect reciproc'....

Stelian Muscalu spunea...

dara - incepe sa mi se cam ia si mie de toata mizeria asta