vineri, 21 mai 2010

La multi ani Constantin si Elena!!!

Astăzi, pe 21 mai, atât biserica ortodoxă, cât şi cea romano-catolică, îi sărbătoresc pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, cei „întocmai cu apostolii”. Trecutele lor vieţi sunt considerate adevărate modele de urmat, Constantin rămânând în istorie ca împăratul roman care a acordat adevărata libertate creştinismului. Dar cum a început totul? în anul 312, în ajunul bătăliei din 28 octombrie, în care s-a confruntat cu Maxenţiu, la Pons Milvius (Podul Vulturului), Constantin a văzut pe cer, ziua, deasupra soarelui, o cruce luminoasă. Pe aceasta scria "in hoc signo vinces" (prin acest semn vei învinge).

Trecerea la creştinism
Iar în noaptea dinaintea luptei, împăratului i s-a arătat în vis chiar Iisus Hristos, care i-a cerut să pună Sfânta Cruce pe steagurile armatei sale, ca semn protector. A doua zi, minunea s-a produs: armata lui Constantin, de doar 20.000 de soldaţi, a învins mult mai numeroasa oştire a lui Maxenţiu, care număra 150.000 de luptători. Considerând reuşita acestei victorii drept un ajutor de la Dumnezeu, împăratul i-a mărturisit lui Eusebiu, sub jurământ, că semnele care i s-au arătat l-au făcut să treacă de partea creştinilor.La scurt timp, în ianuarie 313, Constantin cel Mare da Edictul de la Milano, prin care creştinismul devine "religio licita" (adică, religie permisă), sfătuindu-i pe romani să adopte această credinţă. Totuşi, Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, acest lucru făcându-l, mai târziu, în anul 380, împăratul Teodosie cel Mare.Prin Edictul de la Milano, Constantin devine un adevărat protector al creştinismului, toate deciziile sale politice demonstrând acest lucru. Astfel, sub conducerea sa au fost adoptate mai multe măsuri în favoarea Bisericii, preoţilor le-au fost acordate subvenţii şi au fost scutiţi de anumite obligaţii municipale.
La multi ani tata!... la multi ani tuturor celor care astazi isi serbeaza ziua numelui

Peste 1.800.000 de români îşi sărbătoresc ziua de nume vineri, cu ocazia Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena.

3 comentarii:

Dili spunea...

Sa fiti sanatosi!!!! Multi ani minunati!

R spunea...

1.800.001

Stelian Muscalu spunea...

deci peste 1,8 milioane :-)