vineri, 18 septembrie 2009

Se infiinteaza Asociatia Nemultumitilor de "Prima casa"

EVZ - Romanii nu duc lipsa de inventivitate cand vine vorba despre banii lor. Astfel ca in urma ultimului scandal in care au fost implicati potentialii beneficiari ai programului "Prima casa”, o parte din ei s-au hotarat sa infiinteze o asociatie a nemultumitilor.
Printre acestia se numara atat beneficiari, cat si vanzatori de case. In aceasta postura sunt cinci timisoreni care vor sa constituie o asociatie a nemultumitilor dupa ce si-au dat seama ca risca sa ramana fara apartamente si fara banii achitati in prealabil proprietarilor care, in prezent, vazand ca pe piata apar tot mai multi posibili clienti, nu mai vor sa prelungeasca antecontractele. "Astept din iulie banii pe apartament, am negociat cu respectiva o suma mai mica, pentru ca era vorba sa-l ia prin acest program, dar daca pana la expirarea contractului nu am banii, nu ma intereseaza, reziliez, ea pierde 500 de euro cat mi-a dat avans, eu o sa caut alt cumparator”, a declarat Veronica P. In prezent, timisorenii nemultumiti de program sunt invitati sa adere la grup, scriind problemele cu care se confrunta pe adresa
pentruprimacasa@gmail.com.

Mâine seară la REPORTER SPECIAL, de la 22,05 la Antena3, un reportaj care-şi propune să arate adevărul despre programul guvernamental PRIMA CASĂ

Niciun comentariu: