vineri, 3 decembrie 2010

ANUNT UMANITAR



un băieţel care duce la cei trei anişori ai săi povara unei boli. Ca să se poată face bine, Ştefan are nevoie de un tratament care nu se poate face în România, ci în Israel. Familia nu îşi poate permite să acopere costurile tratamentului, băieţelul având nevoie de ajutorul celor cu posibilităţi materiale mai mari. Citiţi mai jos povestea lui Ştefan şi ajutaţi-l daca o puteţi face.

“Mă numesc SAVIŢCHI SĂNDICA, sunt o mamă disperată, am un băieţel de 3 ani şi 10 luni - SAVIŢCHI ŞTEFAN CRISTIAN, care este foarte grav bolnav. Pe data de 30.06.2009 a fost diagnosticat cu PURPURA TROMBOCITARĂ IDIOPATICĂ. Am crezut că este o boală mai uşoară, însă m-am înşelat. Pentru aceasta boală a copilaşului nostru nu mai există tratament în ROMÂNIA. S-au încercat mai multe metode de tratament însă răspunsul acestora a fost de moment, trombocitele scad foarte mult, ajungând şi la 1.000 (valoarea normală fiind de peste 150.000). Riscul de a face hemoragie intracraniană este foarte mare, băieţelul meu făcând de la cortizon hipertensiune arterială -170/110 mmhg, diabet medicamentos, tahicardie medicamentoasă, de la imunoglobuline febră foarte mare, dureri de cap, diaree, transfuzia de mese trombocitare fiind zilnică. Medicii, ca ultimă metodă terapeutică, au decis să îl opereze de splină crezând că aceasta distruge trombocitele. L-au operat, însă nu splina a fost de vină, trombocitele continuând să scadă mult. Medicii de la Spitalul Fundeni au spus că nu mai există tratament în România . Am primit un răspuns din ISRAEL, să mergem urgent cu copilul pentru a-i oferi o şansă la viaţă. Ne-au spus că 10 zile de investigaţii costă 8.000 de dolari. După ce se va stabili diagnosticul exacstră. Contt, vom avea nevoie de alţi bani pentru tratament. Suntem disperaţi. Aceşti bani nu îi avem. Vă rugăm din suflet să ne ajutaţi. Viata lui este în mâinile dumneavoaurile, în care vă rugăm cu disperare să depuneţi orice sumă puteţi, sunt: RO97BRDE426SV41485844260(ron) şi RO17BRDE426SV41485504260(eur), deschise la BRD GSG Sucursala TITAN. Telefoanele noastre sunt 0745949159 - SAVIŢCHI SĂNDICA şi 0744805478 - SAVIŢCHI CLAUDIU. VĂ RUGĂM AJUTAŢI-NE SĂ ÎL SALVĂM. Spitalul Fundeni ne-a completat şi formularul E112 însă răspunsuri nu avem decât din Israel care nu acceptă acest formular.

Vă rog din suflet să ne ajutaţi cu orice sumă puteţi. Copilaşul nostru riscă să facă hemoragie intracraniană oricând şi ne îngrozeşte gândul că l-am putea pierde.

Vă mulţumim, şi aşteptăm cu disperare ajutorul dumneavoastră”.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumim foarte mult pentru sprijin. Intre timp, am creat si un blog pentru Stefanut, pentru s-i spori sansele de a stringe banii cit mai repede. http://ajutorpentrustefanut.wordpress.com/

Stelian Muscalu spunea...

Acum in perioada sfintelor sarbatori... sa speram ca Domnu este alaturi de noi