iaca na că m-am întors şi nu oricum ci chitit să vă scriu din întâmplările petrecute pe frumoasele meleaguri ale patriei. Din păcate nu am reuşit să dau un titlu concret... ori timpul s-a oprit ori muzeu al comunismului. Alegeţi voi, asta după ce o să vă "delectaţi" cu scrierea asta. Buuuun. Am fost în deplasare, şi ca tot omul a trebuit să ne oprim undeva să băgăm ceva în gură şi evident să dormim. Alegerea? Hotel Dobrogea, odinioară "perla litoralului". Am parcat maşina şi hai să intrăm. Prima lovitură uşi de termopan la intrare, ei asta e mi-am spus, chiar dacă sunt de prost gust, sunt la modă. Aveam ulterior să-mi dau seama că acele uşi erau singurele care arătau o urmă de să-i spunem modernism post revoluţionar. Bunnn, trec peste termopanele de la intrare şi în mod logic ajung la recepţie. Dincolo de tejgheaua veche văd o recepţioneră care se uita, în mod logic, la o telenovelă... cu purici. Mi-am luat inima în dinţi şi am deranjat-o.
- Bună seara!
fără să-şi ia ochii de la bucata de sticlă colorată, îmi răspunde, evident cu sictir
- Bună seara!
Am încercat să fac o glumă, să-i distrag atenţia de la mirobolantul serial.
- Aveţi camere?
... ca o iguană mi-a aruncat o privire cu un singur ochi. celălalt a rămas la tv-eu.
- Vi se pare că suntem în plin sezon?
clar nu a gustat-o. Asta e, îmi propun să nu-i răpesc prea mult din preţiosul serial. Aşa că după o mică formalitate intru in posesia cheii de la cameră. Aşadar pornim spre locul care avea să ne devină casă pentru o noapte. O gresie ieftină ne întâmpină pe scările hotelului, iar pe perete la 4 rânduri regăsesc faianţa pe care toţi o aveam în urmă cu mai bine de 20 de ani în baie. Acel model de faianţă mică şi albă... lipsită total de personalitate.... intrăm în holul în care uşile aşteptau liniştite una în faţa celeilalte. Un miros greu de stătut, amestecat cu praf şi o leacă de mucegai. Călcăm pe o mochetă care a fost pusă acolo imediat după construcţia hotelului adică în urmă cu mai bine de 40 de ani. Trec peste amănuntele nesemnificative... camera era la fel aşa cum am lăsat-o la ultima vizită acum 25 de ani. Acelaşi mobilier, aceeiaşi chiuvetă, aceeaşi faianţă, acelaşi pat... şi uitându-mă atent am sesizat că aveam şi aceaşi pătură. Doar prosoapele, slavă domnului erau ceva mai noi. După ce am făcut inventarul am coborât să mâncăm. Intrăm în sala de mese unde suntem întâmpinaţi de mai multe buchete de flori... de plastic. Feţe de masă... da tot de atunci, din vremuri postdecembriste. Nu se sinchiseşte nimeni să ne aducă un meniu aşa că ne servim. După o vreme apare o chelneriţă... şi ea la fel de veche. Pungi la ochi, păr blond creţ, câţiva dinţi lipsă ... şi mult tupeu.
- Ce doriţi? De fapt nu avem decât ciorbă de burtă sau de pui.
Oferta fiind variată ne horărâm pe loc, eu burtă, colegul meu pui. La felul doi a fost mai greu. Aveam de ales intre vreo 10 feluri. Am stat vreo 30 de secunde să ne hotărâm. Chelneriţa a simţit că timpul ei este preţios... aşa că ne-a întors spatele şi a plecat exact atunci când vroiam să comandăm. Am ridicat mâna în aer şi aşa am rămas... fiindcă deşi de-o vârstă cu ţestoasa în 2 secunde doamna a dispărut din spaţiul meu vizual. S-a întors la un moment dat am comandat şi felul 2. Între timp s-a aşezat la masa din spatele meu un grup. Oameni care au comandat la rândul lor ciorbă de burtă. Nu am terminat eu bine cu oţetul şi usturoiul că mă trezesc că vine doamna, şi cu iuţeala cu care a dispărut mai devreme... imi ia ceşcuţa, în care mă bălăcisem eu, şi o duce la masa din spate. Mă gândesc dacă nu cumva şi ciorba mea venea de la masa din faţă.
Una peste alta am avut o masa de 2 stele. Adică acea masă despre care nu poţi spune nimic. Nici că a fost bună nici că a fost naşpa... a fost o masă care să-ţi umple maţul. Numai că nota de plată a fost de 3-4 stele. 96 de lei. 2 ciorbe, 2 piept de pui, 2 piure, 2 salate asortate şi 4 beri. Eram prea obosit să mai verific nota. A doua zi am trecut la verificări atente... evident apărea un produs, pulpe de pui, chestie pe care nu o mâncasem din simplul motiv că doamna ne spusese că nu l-au "pe stoc". Bun mergem şi ne culcăm. Dimineaţă călcăm aceeiaşi mochetă, salutăm faianţa şi intrăm dinou în restaurant. Ne întâmpină aceleaşi flori de plastic, prăfuite şi mult prea afumate. Ei doamna a fost înlocuită de un domn. Un domn... in adevaratu' sens. Ne-a adus meniul la masa. Ne-a intrebat ce dorim. Şi ne-a zambit. A facut stânga împrejur şi a inceput să vorbească în drum spăre bucatarie. Ne uitam unul la altul, eu şi colegul,... nimeni nu a înteles ce-a spus. Am zis ... nu vorbea cu noi. Vine momentul să comandam.
- Vreau o portie de cascaval pane.
- 1 sau 2?
- Păi o portie
- De cat sa fie portia
- Pai portia trecuta in meniu la 6 lei
- Dar una este prea mica
- Cat este de mica?
- Cat un pachet de tigari?
- Una este suficienta
... au mai fost cateva discutii asemanatoare, incercand sa ne servească mai mult decât am fi putut manca. A facut stanga imprejur si iar a bolborosit ceva. Iar ne-am uitat unul la altul si evident ca nu am inteles nimic.
A venit mancarea. Cremvurstii comandati de colegul meu erau vineti, iar pachetul meu de cascaval cred ca era de zilele trecute. Am ciugulit fiindcă era dificil să mananci. Din nou un mic dejun de 2 stele.
Ce vreau să spun. Tot hotelul ăsta respira comunism. Modul în care eşti tratat, modul în care este mobilat, concepţia chelnerilor, modul în care se mişcau, te priveau îţi zâmbeau şi te furau... totul se întâmpla ca ATUNCI. Totul îţi aduce aminte de momentele petrecute pe litoral înainte de 89. Ce păcat că un hotel aşa cum este Dobrogea a rămas ancorat în timp, fiind mai degrabă un muzeul al comunismului decât un loc în care să te simţi bine.
