duminică, 21 februarie 2010

Sânge proaspăt la şefia PSD

Victor hotnews- Ponta este noul presedinte al PSD. Rezultatele finale ale alegerilor pentru presedintia PSD arata ca Victor Ponta a intrunit 856 dintre voturi, iar Mircea Geoana 781. "Dincolo de amaraciunea fireasca a unui astfel de moment, ii urez lui Victor Ponta tot succesul din lume", a declarat Mircea Geoana, dupa aflarea rezultatelor finale. "Astazi am platit si poate pentru ca am ratat la mustata lupta pentru presedintia Romaniei", a continuat Geoana. "De luni ne apucam de treaba, va multumesc. M-a felicitat si Marian Vanghelie", a declarat Victor Ponta. Liviu Dragnea a cistigat din nou postul de secretar general al PSD, invingindu-i pe Constantin Nicolescu si Dumitru Buzatu.

spuneam zilele trecute că Năstase este favoritul acestei curse pentru şefia PSD. Nu a ieşit Năstase fiindcă nu a mai candidat... dar dacă ţinem cont că Ponta este micul Titulescu, aşa cum îi plăcea lui Năstase să-l alinte, deci că ponta este omul lui Năstase, eu consider cursa câştigată tot de fostul premier al României. Mai mult, îmi place personajul şi sper într-o maturizare şi emancipare a acestui partid de stânga, singurul capabil să lupte cu marinarul Băsescu.

vineri, 19 februarie 2010

Boc un democrat liberal care gandeste ca un comunist

"Nu este firesc ca cei care au Mercedes in curte sa primeasca ajutor social. (...) Sunt de acord ca alocatiile pentru copii sa fie diferentiate in functie de venitul parintilor", a declarat premierul Emil Boc. Liderul de la Palatul Victoria a precizat ca nu este vorba despre o economie la bugetul de stat, ci de acordarea ajutoarelor sociale cu mai multa eficienta.

dar aici vorbim de banii copiilor nu ai parintilor este atat de greu de inteles?... omul asta dezamageste tot mai mult

joi, 18 februarie 2010

Am o serie de povesti cutremuratoare


Nu am mai scris de ceva vreme si-mi cer scuze celor care au asteptat un semn. Dupa cum v-am povestit dar si dupa fotografiile pe care am reusit, printre picaturi sa le postez, ati inteles ca am fost plecat. Cluj, Baciu, Constanta, Otopeni, Bragadiru... sunt 5 locuri cu 5 povesti cutremuratoare.... toate au un numitor comun - teapa imobiliara. Am intalnit in toata aceasta perioada oameni de buna credinta care au achiat sume importante de bani ca sa se mute intr-o casa noua. Unii dintre ei au vandut tot ce aveau, altii au facut credite bancare, toti insa ... au visat. S-a intamplat in anul viselor 2007 - anul in care toti credeam ca totul este posibil. Dupa anul viselor au urmat anii cosmarelor 2008-2009 si cel mai probabil se va alatura si 2010. Ani in care oamenii despre care v-am povestit au realizat ca au ramas, pe romaneste, in fundul gol... intr-o tara in care protectia consumatorului tinde catre zero. Casele in care visau ca se vor muta arata acum ca niste ruine, au murit inainte de a se naste . Fierul ruginit, betonul mancat, pamantul care zace in mormane diforme langa aceste constructii le arata acestor oameni ca au pierdut tot ce au avut. Au crezut in cei ce-si spun dezvoltatori. In cei care au coborat din masini scumpe, in haine de firme, inconjurati de parfumuri tari... sunt cei care au impresionat, au luat banii si acum din aceleasi masini scumpe, imbracati in aceleasi haine de firma si cu aceleasi parfumuri alaturi de ei, sfideaza clientii... ii sfideaza pe cei care au crezut in ei.

E o poveste care urmeaza la reporter special, nu o pierdeti... incercati sa invatati din greselile altora

vineri, 12 februarie 2010

BANC

Un tip isi gaseste nevasta in pat cu un prieten bun. Scoate pusca din dulap si-l omoara pe loc.
Nevasta-sa: Cu o asa atitudine, ai sa ramai fara prieteni...

Fiecare se descurcă cum poate


miercuri, 10 februarie 2010

Sunt la Cluj

un oras tare frumos. Am avut cateva clipe in care am putut sa ma opresc si sa privesc... oamenii, arhitectura... orasul in general. Suntem cazati la un hotel vechi dar frumos chiar in inima Clujului. Maine ma intorc cu fotografii de aici dar si cu franturi din reportajul pe care-l pregatesc

luni, 8 februarie 2010

PREZERVATIV DE PLOAIE

O tipa isi aude barbatul parcand masina in garaj, pe cand era in pat cuamantul.
- Fugi, ia-ti hainele si sari imediat pe geam!, ii striga tipa..
- Cum sa fug asa? Nu vezi ca ploua cu galeata afara?
Totusi, tipul n-are incotro, iese pe geam si sare in strada, complet gol sicu hainele in maini, si se trezeste in mijlocul maratonului anual care avealoc in oras. Ce sa faca, se pune si el pe fugit. Unul care alerga alaturi,se uita la el si il intreaba:
- Ati mai participat la maraton?
- O, da, in fiecare an
- Si mereu alergati gol?
- Sigur, imi da o mare senzatie de libertate!
- Si cu hainele in maini?
- Da, dupa aceea ma imbrac pur si simplu si ma urc in masina.
- Si ...... purtati de fiecare data prezervativ? mai intreaba tipul mirat.
- Aaa.., nuuuu.., numai cand ploua!

sâmbătă, 6 februarie 2010

MATRIMONIALE

BADEA, 75 ani, doresc doamna sefa promotie- liceu, inclusiv convietuire . Esti singura? Vino. Ai descendenti laudabili? Luati-ma. Prefer sa ai cunostinte in problemistica, sah-matematica: testari- dialog: POETUL (Eu): Daca tii sa fiu al tau, te testez chiar de-pe-acum: cin-de-i rau si nu e rau, iar de-i bun nu este bun? Ghici. Replica (MUZA, tu): Ba... eu pe tine, draga bade, ia aminte si ghiceste: cu cat pui cu-atata scade, cu cat iei... cu-atata creste. Ghici? Iata si o problema de sah cu enuntul "mat intr-o mutare" foarte simpla, cu 3 (trei) piese albe: Re 1, Dc 5, Nf 5, iar R. negru trebuie sa-l gaseasca dezlegatorul stiind ca acest rege are de ales vreo 6 campuri. Tu cate ai gasit? Iata si "mat in 2 mutari": Rc 7, Dc 6, Ne 8, Ce 6, Pg 6/ Rh 1, Tg 3+ cursa "Nf 7". Succes;
031.800.63.20/ 0771.542.188

... doamnelor va bagati?

REPORTER SPECIAL - ASTAZI DE LA 22.05 LA ANTENA 3



puteti vedea emisiunea aici

vineri, 5 februarie 2010

THE HERO OF THE WORLD

La fiecare 4 ani romanii au dileme... adica de cate ori trebuie sa voteze. Minciuna, ipocrizia, saracia si lista poate continua... toate-i afunda pe romani intr-o adanca dilema. Dar pana aici, priviti filmul din linkul de mai jos... si lucrurile se vor schimba... promit. Priviti-l cu atentie dar si cu sunet :-)

http://en.tackfilm.se/?id=1265355999984RA76

ps - trebuie copiat intr-un browser

PROVOCAREA ROSIE

GEOANA, MITREA, DIACONESCU SAU NASTASE... fiindca restul nu conteaza (am inteles ca mai exista un ilustru anonim care viseaza la functia suprema in PSD).
Eu pariez pe Nastase.
Mitrea a fost razboinic... si-a pus tot partidul in cap, asa cum singur a recunoscut a fost lipsit de tact ieri in cadrul Consiliului Natioanal al PSD.
Diacoescu parea o virgina care a vazut pentru prima data cum se face dragoste... vocea-i tremura asemenea unei "coarde" de harpa, nu are ce sa caute acolo, cu exceptia a 2-3 visatori nu are cine sa-l voteze.
Geaona - la el ar trebui sa spun simplu no comment, sau doar lovit de flama... nu are nicio sansa
Nastase - este omul care a aratat ca are tact, vad o revenire spectaculoasa in varful piramidei social democrate...
voi ce credeti?

joi, 4 februarie 2010

RADIO EREVAN

Intrebare: Ce este scris pe spatele Statuii Libertatii?
Raspuns: Made in China !

Intrebare: - Ce sa fac ca sa par mai subtire ?
Raspuns: - Intuneric, doamna.

Intrebare: - Ce este un celibatar?
Raspuns: - Un om care a pierdut ocazia de a face nefericita o femeie.

Intrebare: - Spuneti-mi, cum sa procedez pentru a emigra in SUA?
Raspuns: - Lasati numele si adresa exacta si va veni cineva sa va ia!

Intrebare: - Isi face efectul si pe Luna pilula anticonceptionala?
Raspuns: - Da, dar costumul spatial ofera o protectie mult mai buna.

Intrebare: - Care este diferenta dintre un optimist si un pesimist?
Raspuns: - Diferenta este ca optimistul invata limba engleza iar pesimistul chineza.

Intrebare: - Tovarase redactor, este adevarat ca si americanii au pitici?
Raspuns: - In principiu da, dar cei rusi sunt mai mari.

Intrebare: - E adevarat ca armatei noastre i-a fost cerut ajutorul de catre Cehoslovacia?
Raspuns: - Da, cererea din 1939 a fost aprobata in 1968.

Intrebare: - Ce este haosul?
Raspuns: - Nu dam raspunsuri la intrebari din agricultura.

Intrebare: - Zebrele sunt negre cu dungi albe, sau albe cu dungi negre.
Raspuns: - Da.

Intrebare: - Se poate lua o boala venerica intr-un W.C. al unui vagon de tren?
Raspuns: - In principiu da, dar nu e comod.

Intrebare: - Cum reactioneaza guvernul sovietic intr-o situatie fara iesire?
Raspuns: -Am mai spus ca nu raspundem la intrebari din domeniul agriculturii...

Intrebare: - Credeti ca iaurtul este un remediu impotriva impotentei?
Raspuns: - In principiu da, dar numai in combinatie cu ipsosul.

Intrebare: - Cînd va începe Marea Foamete Mondiala?
Raspuns: - Când vor începe chinezii sa manînce cu lingura

Intrebare: - Va veni un alt räzboi Mondial?
Raspuns: - Nu! Dar va fi o luptä pentru pace, ca nici piaträ pe piaträ nu va mai rämâne.

Intrebare: - Ce e un salariu?
Raspuns: - Un fel de menstruatie: astepti o luna si trece dupa trei zile...

Intrebare: - Ce e mai valoros decât laptele matern?
Raspuns: - Ambalajul...

Intrebare: - Cum e mai bine sa mori: de sifilis sau de dizenterie?
Raspuns: - Mai bine sa mori ca un bärbat, decât ca un rahat.

Intrebare: - E adevarat ca Ceaikovski a fost homosexual?
Raspuns: -Da, dar noua ne place din alte motive...

Intrebare: - Cum poti trai doar din salariu?
Raspuns: - Nu stim. Nici n-am încercat...

Intrebare: - Care este diferenta între Capitalism si Socialism?
Raspuns: - Capitalismul este exploatarea omului de cätre om. În socialism este invers.

LEASINGUL AUTO - mărire şi decădere. SAMBATA, ANTENA 3, ORA 22:05

Se spune că tot ce urcă trebuie să şi coboare, şi poate nimic nu confirmă mai bine asta ca piaţa leasingului auto din România, ba chiar la extrem - pentru că acest business nu doar a urcat, ci a ţâşnit în profitabilitate şi volume de vânzări, iar când a venit vremea s-o ia în jos, n-a coborât, ci a intrat în vrie.

Maşina proprietate personală a devenit primul atribut al succesului personal, înaintea apartamentului în bloc nou sau a vilei de la marginea oraşului - ba chiar, uneori, înaintea unui televizor mai mare, al unui frigider mai încăpător sau al unei maşini de spălat mai rapide. Spre deosebire de electrocasnice, maşinile pot fi arătate tuturor, pe stradă, ca o demonstraţie a statutului de învingător. Ani de zile, românii şi-a cumpărat automobile mai degrabă mânaţi de vanitate, decât de spirit practic. Au apărut, astfel, maşini premium în parcările blocurilor comuniste, bolizi de super-autostradă pe drumurile de ţară în tranziţie, uriaşi 4x4 într-un trafic auto citadin din ce în ce mai lent.

Dar pentru dealerii auto, vanităţile cumpărătorilor erau cea mai bună veste. Timp de 7 ani miraculoşi, piaţa auto a crescut precum calul lui Făt Frumos, mâncând jăraticul dorinţei de a poseda o maşină.

În 2000, în România s-au vândut puţin peste 66 de mii de autovehicule, în 2001 cu 8% mai mult, în 2002 cu 23% în plus, în 2003 cu 20% mai mult, în 2004 cu 36% peste anul precedent, iar în 2005, creşterea a fost halucinantă - s-au vândut peste 215 mii de unităţi, cu 48% mai mult ca în anul precedent, şi de aproape 3 ori şi jumătate peste nivelul din 2000. Volume de acest gen, chiar dacă mici în comparaţie cu restul Europei, au făcut din România un El Dorado al dealerilor auto, unde era suficient să-ţi deschizi un show-room ca să faci profit.

Aproape o treime din maşinile vândute au fost luate în leasing - un mod simplu de a obţine obiectul cu un avans minim, sau chiar zero, în condiţii mult mai relaxate ca la împrumuturile bancare. Firmele de leasing s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie - în 2005, de exemplu, e ajunsese la incredibila cifră de 2.500 de srl-uri care se ocupau cu aşa ceva. A intervenit atunci Banca Naţională, cu o serie de reglementări restrictive, iar piaţa s-a aşezat şi s-a scuturat de amatori. Au rămas aproximativ 100, care şi-au împărţit tortul, o afacere care, în 2005, atingea 2 miliarde de euro anual, pentru a creşte până în 2007 până la un maxim de 4,94 miliarde de dolari

Cu motoarele turate la roşu, firmele de leasing n-au avut timp şi nici cine ştie ce interes să se mai concentreze şi asupra clientului. În fond, vânzările mergeau strună, cota de piaţă creştea ca-n poveşti iar cumpărătorii băteau ei la cap vânzătorii pentru a încheia o afacere. Leasingul, înrudit cu creditul bancar, a început să capete aceleaşi apucături. Taxe ascunse, comisioane cu duiumul şi clauze împovărătoare, doar de firmele de leasing ştiute.
Despre taxe ascunse, clauze mascate sau şi mai grav despre urmările leasingului cu buletinul puteţi afla mai multe Sambata de la 22,05 la Antena 3 la Reporter Special


miercuri, 3 februarie 2010

UE cu ochii pe dezvoltatorul IMPACT

Dupa zeci de reportaje la tv, după sute de articole in presa, dupa mii de intalniri si solicitari trimise de locuitorii ansamblurilor construite de Impact iata ca lucrurile incep sa se mishte. Si asta nu datorita justitiei din Romania, care este mult prea corupta ca sa reactioneze la problemele cetatenilor ci datorita unui arbitru european. Astept cu interes deznodamantul... nu de alta dar acesta poate crea un precedent pentru fiecare dezvoltator in parte. Iata povestea:

"Peste 800 de familii din ansamblurile constructorului Impact au restante de circa 10 miliarde lei vechi la facturile de energie si utilitati. Seful IMPACT sustine ca din cauza gerului sau a pierderii locului de munca. Proprietarii sustin insa ca refuza pur si simplu sa mai plateasca. Marul discordiei - reteaua de distributie de energie electrica. Desi, cel putin in Bucuresti, proprietarii au platit in medie cate 14.000 euro (plus TVA) pentru retele, Impact si-a revendicat dreptul de proprietar, astfel ca nu pot incheia individual contracte cu Enel.

* In urma plangerilor facute la Bruxelles de catre un proprietar, Comisia Europeana a transmis pe 25 ianuarie catre autoritatile din Bucuresti o cerere de informatii privind situatia din cartierele Impact.
* Autoritatile romane au la dispozitie trei saptamani pentru a da un raspuns, insa IMPACT sustine deja ca e dispus sa cedeze retele catre ENEL. "
sursa

marți, 2 februarie 2010

Cateva fotografii de la Sambata

la cererea vizitatorilor am selectat cateva foto din mini concediul de we

Bucegii vazuti din goana masinii

Foaie verde si-un piper sa traiasca domn sofer
ei am ajuns si pe partie

incercam sa dau din putinul pe care-l cunosc si eu despre sportul austriecilor si prietenilor




cabana la care am stat... cea galbena nu cea rosie :-))



semne de iarna


Principala atractie a vaii Sambetei, este Manastirea Brancoveanu


coloanele Brancovenilor




schiind in nocturna


in final ne-am relaxat la un tenis de masa

O fotografie care-mi place



Manastirea Brancoveanu - Sambata de sus

MAI AVEM O SANSA


Am avut we asta posibilitatea sa ies 2 zile din Bucuresti. La indemnul unor prieteni, cu care am fost in acest mic periplu, am ales Sambata de sus. Dupa un drum anevoios pe Valea Prahovei, in speta DN1, am reusit sa trecem de Brasov, Fagaras si sa ajungem in cele din urma la destinatia finala. O vila frumoasa in complexul turistic Sambata. Primul lucru, usor anormal, care mi-a sarit in ochi a fost la preluarea camerelor. Eram repartizati la etajul 3 (un fel de mansarda a vilei cu pricina). Procedura a fost in felul urmator... urcati la etaj si alegeti o camera. Cele care au usile deschise inseamna ca sunt libere, uitati-va si alegeti. Trebuie sa recunoastem ca mai rar se intampla pe meleagurile noastre asa ceva. Dupa ce am ales am fost informati ca in pretul camerei intra si piscina de la parter, in care putem sa ne balacim la orice ora din zi si din noapte, si sala de fun cu ale ei mese de ping pong. Ok, am mers in sala de mese ca sa ne facem plinul. Dupa o tuica cum rar mi-a fost dat sa beau, o ciorba taraneasca si un ciolan cu varza... am sesizat ca eram destul de putini in incaperea respectiva, asa ca nefiind foarte solicitati chelnerii si-au permis sa se aseze la o masa. In momentul in care ne-am ridicat cu intentia sa parasim sala, evident dupa ce am platit, toti chelnerii au sarit in picioare ca arsi, urandu-ne sa ne fie de bine si evident o zi faina... iarasi am ramas uimit de atata amabilitate. Dupa o tura de schi si o balaceala in piscina ne intoarcem seara la masa... scena se repeta. A doua zi dimineata amabilitatile se succed intr-un ritm ametitor. Nu mai avem ardei gras la bufetul micului dejun, nu-i nimic am primit o farfurie plina cu ardei rosii si castraveti... chiar fara sa o solicitam. Exemple sunt nenumarate despre amabilitatea oamenilor din acea zona, de la receptioner la chelner, de la cel care-ti da schiurile pana la caseria de unde-ti cumperi abonamentul de urcare cu teleschiul. In cele din urma a venit si momentul sa parasim minunatul loc, in drum spre casa ne oprim la Busteni sa manacam ceva. Chelnerita de aici ne-a reamintit ca suntem romani... nu nemti, nu asustrieci, in general nu o natie care stie sa-ti respecte turistii.
Prin urmare astazi vreau sa trec la rubrica asa da statiunea Sambata de sus si cu precadere cabana Poiana Izvorului
...si evident la asa NU hanul Ancutei din Busteni, u va sfatuiesc sa calcati pe acolo.
Drum bun si distractie placuta

BANCUL ZILEI

Intr-un taxi se urca o calugarita, eleganta si frumoasa.
Soferul, tinerel si frumusel, o priveste pe furis de nenumarate ori.
Calugarita il intreaba ce il framinta ... Soferul ofteaza....
"-Mi-e rusine sa va spun ...."
"-Fiule, nu fi timid .... Am auzit si vazut de tot felul in viata, nu te teme ca ma poti ofensa, din nimica toata ..."
"-Sincer sa fiu, spune soferul, am visat intotdeauna sa ma sarute o calugarita ... asa ca dumneavoastra ..."
"-Mde, s-ar putea implini visul tau, spune calugarita, cu conditia sa fii catolic si celibatar !"
Soferul, foarte excitat, spune :
"-Pai sunt ! sunt si catolic si celibatar !!!"
"-Bine, spune calugarita, opreste masina pe dreapta ...." Soferul opreste, calugarita se apleaca spre el si ii aplica un french kiss enorm, cu mina dreapta palpindu-i "obiectele intime" ...
Dupa care il roaga sa continue cursa ...

Soferul, emotionat de momentul trait incepe sa plânga....
"-Ce s-a intamplat ? " il intreaba calugarita...
"-Maicuta, am pacatuit ... te-am mintit !
Sunt evreu si casatorit !"
"-Deh, zice calugarita, nu-ti face probleme !
Si pe mine ma cheama John, sunt gay, si ma duc la un bal mascat